Deputatul Munteanu, trimis în judecată

de | 30/06/2017 | Județean, Justiție

Deputatul Ioan Munteanu, primul pe lista PSD Neamț pentru Camera Inferioară a Parlamentului, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Ioan Munteanu este acuzat de trafic de influență și spălare de bani. Anchetatorii susțin că, la sfârșitul anului 2009 și începutul anului 2010, Ioan Munteanu, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a PSD, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) un procentaj de 5% din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia și o societate comercială cu capital majoritar de stat.

”În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă directorii societății beneficiare a contractelor, față de care a pretins că are influență, pentru ca aceștia să facă demersurile necesare deblocării plăților restante către firma omului de afaceri. Procentajul respectiv, reprezentând 400.000 euro, a fost primit de inculpatul Munteanu Ioan, în trei tranșe, din care 350.000 euro i-au fost remiși personal. Pentru a disimula adevărata natură a provenienței ultimei tranșe de 261.373,40 lei (aproximativ 50.000 euro), în luna iulie a anului 2011, între societatea omului de afaceri și o firmă administrată de o rudă a inculpatului a fost încheiat un contract fictiv de prestări servicii. În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de bani existente în contul deținut, la o unitate bancară, de inculpatul Munteanu Ioan.” – comunicat DNA

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.