Proiect mutat de la Roman la Dragomirești, prin semnătura premierului Tudose

de | 20/07/2017 | Administrație, Frontpage, Local, Politică

În ședința Guvernului de joi, 20 iulie, a fost adoptată o hotărâre de Guvern prin care s-a modificat anexa unei hotărâri de Guvern din 2016. ”Hotărârea pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 977/2016 privind alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, pentru judeţul Neamț” are un singur articol, prin care se stabilește modificarea anexei actului normativ adoptat în 2016.

Ce a decis Guvernul Cioloș, în decembrie 2016? După cum înRoman.ro a scris și aici,  Guvernul tehnocrat a aprobat alocarea pentru judeţul Neamţ a sumei de 22,7 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară, pentru realizarea a două obiective de investiţii: 11 milioane lei pentru construirea unui corp nou de clădire – Pavilion Central pentru Complexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Handicap din Roman, iar 11,7 milioane lei pentru construirea unei noi clădiri în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni.

Ce a decis Guvernul Tudose, în iulie 2017? Ca cele două investiții să se realizeze în aceeași localitate. Nici la Roman, nici la Războieni, ci la… Dragomirești.  Adică în comuna în care a fost primar, până de curând, actualul prefect de Neamț, Vasile Panaite.

Cele două anexe referitoare le cheltuirea sumei de 22,7 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului sunt mai jos:

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca