CNRV a adus județului locul III la concursul național ”Democrație și Toleranță”

de | 27/07/2017 | Educație, Județean

Elevii Colegiului Național ”Roman-Vodă” (CNRV) au reprezentant județul Neamț la cea de-a XXIII-a ediție a concursului național ”Democrație și  Toleranță”.  Echipa județului a fost formată din elevii Cătălin-Iulian Hazi (clasa a IV-a), Diana-Elena Manolache (clasa a VIII-a) şi Teodor-Raul Constantin (clasa a VIII-a).

Echipajul a fost coordonat de profesoara Beatrice Lăpușneanu, prestația elevilor fiind notată de juriu cu 93,5 puncte. La startul celei de-a XXIII-a ediții a concursului ”Democrație și Toleranță” s-au aliniat echipaje din 34 de județe. Pe primele două locuri s-au clasat echipajele judeţelor Teleorman şi Vâlcea, menţiuni primind echipajele judeţelor Buzău, Călăraşi, Olt, Dâmboviţa şi Suceava.

Au fost acordate premii din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, Consiliului Judeţean Neamţ, Asociaţiei ProDemocraţia Club Tg.Neamt şi Fundaţiei „Împreună pentru solidaritate socială”, Piatra-Neamţ. Gazda acestei competiții a fost Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Vânători-Neamţ.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.