Pompierii nemțeni luptă să fie cei mai buni din țară

de | 04/08/2017 | Actualitate, Județean

Lotul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al Județului Neamț s-a calificat la etapa finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă. Calificarea a venit ca urmare a rezultatelor obținute la etapa zonală, ce a avut loc la Tîrgu Ocna.

Etapa națională este programată să se desfăşoare la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” Iaşi, în perioada 22 – 25 august, la start fiind reunite unsprezece loturi din judeţele: Călăraşi, Bacău, Bihor, Bucureşti-Ilfov, Tulcea, Botoşani, Alba, Ialomiţa, Sibiu, Neamţ, Suceava şi, din oficiu, Iaşi – fiind câştigătorii ediţiei 2016. Pentru a demonstra că sunt cei mai buni, pmompierii nemțeni vor trebui să treacă cu brio de toate probele competiției.

Concursurile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă se organizează în fiecare an şi au ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.
conurs ISU Neamt4 1 concurs ISU Neamt3 concurs ISU Neamt2 concurs ISU Neamt1

 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.