Ca să ajungi la Bozieni trebuie să te înarmezi cu multă răbdare și să fii pregătit psihic pentru un drum prost și foarte prost, indiferent dacă alegi să mergi pe drumul național DN 15D sau pe drumul județean DJ 207C. Sunt zeci de minute de șosea plină  de dâmburi, hopuri și denivelări care nu-ți lasă schimbătorul de viteze să lunece prea mult spre a cincea decât dacă ești echipat pentru off-road. Peisajele pe ambele variante de traseu sunt de-a dreptul fermecătoare, dar nu prea apuci să le sorbi din privire până ce nu cobori din mașină. Fără semnal la telefon și cu timpul care se scurge mai încet decât la oraș, Bozieni are un farmec aparte, dar familiar celor care cunosc satul românesc.

Ceea ce are diferit această comună față de altele este Biblioteca. La Bozieni, elevii chiulesc… la bibliotecă. Nu pentru că n-ar fi birturi în sate, ci pentru că elevii, părinții și bunicii lor știu că la bibliotecă găsesc mai mult decât niște cărți: găsesc o vorbă bună, un sfat, acces la lumea întregă prin tehnica modernă.

Cea care face posibil totul este Gabriela Bobu, fiică a satului și bibliotecară de 20 de ani. A terminat studii în domeniu: Biblioteconomie și știinele informării, master în managementul cultural. Ar putea să conducă instituții mai mari din acest județ, dar a ales să rămână la Bozieni și nu regretă o clipă. Pasiunea pentru cărți nu reiese doar din studiile sale, ci și din cartea deschisă de pe birou, semnată Cella Serghi.

”Copil fiind, aveam trei cărți acasă, pe care le știam filă cu filă; și desenul, dacă-mi schimba cineva o culoare, știam. Părinții mei erau oameni simpli, dar prin clasa a III-a sau a IV-a am început să frecventez biblioteca. Nu am avut norocul de profesori care să mă îndrume spre lectură, dar biblioteca mi-a adus tot ce aveam nevoie.”

Gabriela Bobu, bibliotecară Bozieni

A făcut din biblioteca comunei un punct de convergență. Dar, până să vină copiii la bibliotecă, duce ea biblioteca către cei mici.

”Am mers la Băneasa (n.r. – sat al comunei Bozieni), am văzut copiii și prima dată am vrut să-i aduc la Bibliotecă. Erau și care nu veniseră niciodată la centrul de comună, nu văzuseră niciodată o bibliotecă. Facem toate activitățile care ar trebui să se facă pentru a promova cultura și cartea Mă duc cu sacoșele cu cărți și prezint cărțile. După ce i-am familiarizat cu Biblioteca, în parteneriat cu școala, i-am dus în excursii. Sunt unii care n-au fost niciodată la oraș. Când mergeam în microbuz spuneau: <Ia utați-vă acum, când o să vedeți o casă mare, acela înseamnă că e bloc!> Am răms foarte impresionată. De la ieșirea asta, câteva persoane au venit cu ajutoare, le-au făcut cadouri consistente de Crăciun, la Paști, lucrurile au evoluat în bine.”

Gabriela Bobu, bibliotecară Bozieni

Biblioteca din Bozieni are aproximativ 13.000 de volume, care abia încap în spațiul destul de mic al corpului de clădire dedicat acestei instituții; în același imobil se află și Primăria, Consiliul Local, un cabinet medical veterinar și alte obiective. Uneori, sătenii opresc și pe la Gabriela Bobu.

”Adulții citesc mai puțin; dar le promovez și lor cartea. Când vin la farmacie, le spun: Uitați, am și eu o carte care vă descrie diabetul, sau obezitatea, trebuie să citiți pe îndelete, cu atenție. Eu am aici flori și vin oamenii și  spun <Ce flori frumoase!>, iar eu le spun: Vreți dumneavoastră? Uitați și o cărticică; și de la una se fac două, trei, cinci, zece… Am avut o cititoare de 91 de ani, dar a murit. Ea venea tot timpul să ia cărți și  zicea că nu se duce să bârfească în sat, preferă lectura. O apreciam foarte mult și chiar îmi lipește. Dar au rămas cititori de 80, 80 și ceva de ani. Ne-am împrietenit și le dau cărți să citească, ca să le fie ca o alinare la singurătate. Alții au venit și au cerut să-i învăț să acceseze internetul și să lucreze la calculator. Să știți că unii chiar au învățat. Sau să umble pe telefon, surprinzător ce repede au început să învețe cum se trimit mesajele.”

Prin programul Biblionet, patru calculatoare sunt la dispoziția tuturor celor care vor să acceseze internetul. Dar nu oricum, ci cu programare.

”Sunt apropiată de copii și de aceea vin și în vacanță. Uneori deschid duminica, dacă îmi iau liber vineri. Ne anunțăm în prealabil și venim duminica. Duminica, cei care locuiesc în Bozieni nici n-au voie să vină, pentru că vin ceilalți, din satele aferente. Și vin cu prgramare, câte jumătate de oră, pentru că avem doar patru calculatoare și spațiu destul de mic. Acum, în vacanță, se joacă și pe calculator, dar practică și alte tipuri de jocuri, în grup. În anii trecuți se chiulea la bibliotecă. Veneau profesorii supărați și le spuneam: oricum chiulesc, nu pot să închid biblioteca, dar bine că nu sunt la bar sau în altă parte, bine că sunt la bibliotecă, veniți aici și facem aici ora. Și e bine și-așa.”

Gabriela Bobu știe cum e viața și în altă parte; a lucrat în învățământ, a mers în concedii de odihnă și a lucrat în Italia, dar spune că niciodată nu ar vrea să lase casa părintească. Și asta vrea să le insufle micilor cititori, celor doi copii și un nepot pe care îi are: deschidere continuă spre noi  cunoștințe și experiențe, dar cu conștiința identității locale.