Copii de șapte ani, dispăruți de acasă

de | 11/09/2017 | Actualitate, Local

Poliţiştii caută doi copii, dispăruți de la domiciliu. Minorii, ambii din Roman, au plecat împreună la data de 9 septembrie, fără a mai reveni acasă.

Duminică, 10 septembrie, în jurul orei 13.00, Poliţia municipiului Roman a fost sesizată despre faptul că doi minori de șapte ani din Roman au plecat de la adresele de domiciliu și nu s-au mai întors până în prezent.

Mai multe echipaje de poliție au fost mobilizate pentru identificarea minorilor, stabilindu-se că aceștia au plecat împreună în data de 9 septembrie, la ora 18.00, până la un magazin şi nu s-au mai întors. Conform familiei, unul dintre cei doi minori mai obișnuia să plece de la domiciliu, dar se reîntorcea.

Claudiu Andrei Dobrin are următoarele semnalmente: înălţime 1,30 m, greutate 30 kg, corpolenţă atletic, ochi căprui, faţa rotundă, tenul închis, păr şaten scurt drept, dentiţie incompletă. La data dispariţiei era îmbrăcat cu costum de trening de culoare gri, un maiou culoare alb, iar în picioare purta espadrile albastre.

Constantin Poiană are următoarele semnalmente: înălţime 1,10 m, greutate 30 kg, corpolenţă atletic,ochi albaştri, faţa ovală, tenul deschis, frunte mijlocie, păr blond scurt drept, ca semn particular prezintă un neg deasupra buzei, în partea dreaptă. La data dispariţiei era îmbrăcat cu o pereche de blugi culoare albaştri, o bluză multicoloră ( galben roşu,verde) în dungi, tricou culoare închisă.

În căutările efectuate au fost mobilizaţi voluntari și au fost daţi în consemn la patrulele de ordine si siguranţă publică din cadrul Poliţiei Roman, patrulelor de jandarmi şi Poliţiei Locale.

Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea celor doi minori sunt rugați să sune la numărul unic de urgenţă – 112 sau la 116.000 – numărul unic european pentru sesizarea dispariţiilor de copii, ori să anunţe cea mai apropiată unitatea de poliție.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.