Romașcan condamnat acasă, prins la britanici

de | 11/09/2017 | Județean, Justiție

Ca urmare a cooperării dintre polițiștii statelor membre Schengen, doi nemțeni au fost extrădați din Marea Britanie, după ce aceștia au fost dați în urmărire internațională și au fost depistați pe teritoriul Marii Britanii.

La sfârșitul săptămânii trecute, o escortă formată din poliţişti nemțeni au preluat doi bărbați de 25 și 32 de ani, din Dragomirești și Roman, pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de instanțele românești.

Tânărul de 25 de ani a fost dat în urmărire internațională, după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare și amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, fiind depistat în data de 15 august de autoritățile britanice. Totodată, romașcanul de 32 de ani a fost depistat pe teritoriul Marii Britanii în data de 27 martie, fiind condamnat la trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În primele șase luni ale anului în curs, 34 de persoane căutate de polițiștii nemțeni au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.