Primăria are statuie, dar nu prea știe ce să facă cu aceasta. Ministerul Culturii nu a avizat favorabil amplasarea în centrul giratoriului de la Dedeman a statuii domnitorului Alexandru cel Bun.
Statuia se realizează cu bani donați de firma Dedeman, iar macheta a fost deja executată de sculptorul romașcan Florin Zaharescu. Artistul a declarat, de curând, pentru înRoman.ro, că statuia de 3,40 metri va fi turnată în bronz la Arad, în lunile următoare.
Reprezentanții administrației publice locale au precizat că, dată fiind poziția Ministerului Culturii, în perioada imediat următoare se va identifica un alt spațiu în care va fi amplasată această statuie.
„Pentru sensul de girație, arhitectul șef al orașului a propus realizarea unui proiect arhitectural care să conțină numele municipiului Roman, ca un mesaj de întâmpinare pentru cei care tranzitează zona.” – Primăria Roman
0 Comentarii