Primarul Romanului arată cu degetul către ISJ Neamț: „Ni se refuză înființarea Vămii la fostul Liceu nr.1”

de | 02/10/2017 | Administrație, Economic, Local

Un punct de lucru al Vămii la Roman reprezintă o chestiune pe care autoritățile locale o promit de mai mulți ani. Mai exact, de șase ani, în 2011 punctul vamal de la Horia fiind desființat ca urmare a unui amplu proces de restructurare prin care a trecut la acea vreme Autoritatea Națională a Vămilor.

Acum, primarul Lucian Micu susține că singurul obstacol în realizarea acestui obiectiv vine de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț.

Ne dorim deschiderea la Roman a unui punct de lucru al Vămii, ne aflăm într-o periadă de analiză a acestor solicitări. Mai avem, practic, doar un pas până la îndeplinirea obiectivului, dar ne-am lovit de un refuz al ISJ Neamț. Noi am propus ca acest punct al vămii să fie în incinta fostului Liceu nr. 1, fiind o zonă foarte bună pentru tiruri, să poată fi parcate fără a deranja. Ne-am lovit de un refuz al ISJ, nu ni se permite schimbarea activității acestui spațiu, chiar dacă acolo nu se mai învață, iar acele clădiri nu mai deservesc scopului pentru care au fost create. Reprezentanții ISJ nu gândesc în același sens și vom face solicitările direct către Ministerul Educației, fiindcă noi avem nevoie de acest punct de lucru.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Fostul liceu nr. 1 s-a desființat în anul 2010, ca urmare a scăderii numărului de elevi. Funcționarea unui punct de lucru al Vămii în acea clădire a fost o soluție discutată și în anul 2013, atunci cînd fostul primar, Laurențiu Leoreanu, a făcut demersuri similare. Și atunci a existat un aviz pozitiv din partea Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, dar punctul de lucru nu s-a înființat.

Contactat telefonic, inspectorul școlar general Viorel Stan a spus că presa va primi un comunicat de presă cu punctul său de vedere pe această chestiune.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.