Se schimbă modalitatea de corectare a lucrărilor pentru Evaluare Națională

de | 15/10/2017 | Educație, Județean

Lucrările elevilor care vor susține, în acest an școlar, examenul de Evaluare Națională vor fi corectate într-un mod diferit decât până acum. Anunțul a fost făcut de inspectorul școlar general, Viorel Stan, la prezentarea Raportului privind starea învățământului nemțean, activitate care a avut loc vineri, 13 octombrie.

Personal sunt foarte mulțumit de modul în are s-a desfășurat examenul de Evaluare Națională și anul trecut și anul acesta. Avem 130 de centre de evaluare națională, adică fiecare școală aveați centre de evaluare. Ieri am luat decizia, și vă pregătesc psihic încă de pe acum, ca anul acesta școlar să avem doar 70 de centre de evaluare pentru Evaluarea Națională, dacă nu chiar mai puține. Noi am propus Ministerului 70, nu cred că ne va aproba atât. Trebuie să ne gândim cum să comasăm unități școlare, să facem consorții.”

Viorel Stan, inspector școlar general ISJ Neamț

Motivul pentru care se va face această modificare ține de modalitatea prin care vor fi corectate tezele elevilor: acestea vor fi scanate și vor fi trimise electronic centrului de examinare. Inspectorul general a adăugat că baza materială nesatisfăcătoare ar fi condus la o asemenea decizie.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.