În ședința de Consiliu Local de marți, 31 octombrie, consilierii locali au aprobat nivelul taxelor și impozitelor ce vor fi plătite de locuitorii Romanului, de firmele din Roman sau de cei ce dețin proprietăți în Roman. Conform legii, orice persoană care are în proprietate teren datorează pentru acesta un impozit anual.
Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul suprafaţa terenului, zona de impozitare și categoria de folosinţă a terenului, pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren se va acorda o reducere de 10%.
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:
Zona | Anul 2017 (lei/ha) | Anul 2018 (lei/ha) |
Zona A | 8.000 | 9.000 |
Zona B | 5.600 | 6.500 |
Zona C | 3.500 | 4.000 |
Zona D | 1.900 | 2.500 |
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută in tabelul de mai jos, iar acest rezultat se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător municipiului Roman, adică 4.
Nr. crt. | Categoria de folosinţă | Zona A (lei/ha) | Zona B (lei/ha) | Zona C (lei/ha) | Zona D (lei/ha) |
1. | Teren arabil | 28 | 21 | 19 | 15 |
2. | Păşune | 21 | 19 | 15 | 13 |
3. | Fâneaţă | 21 | 19 | 15 | 13 |
4. | Vie | 46 | 35 | 28 | 19 |
5. | Livadă | 53 | 46 | 35 | 28 |
6. | Pădure sau alt teren cu vegetaţie | 28 | 21 | 19 | 15 |
7. | Teren cu ape | 15 | 13 | 8 | X |
8. | Drumuri şi căi ferate | x | x | x | X |
9. | Neproductiv | x | x | x | x |
În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în ha, cu suma corespunzătoare din tabelul urmator înmulţită cu coeficientii de corecţie corespunzători zonei si rangului orasului Roman.
Categoria de folosinţă | Anul 2017 (lei/ha) | Anul 2018 (lei/ha) |
Teren cu construcţii | 31 | 31 |
Arabil | 50 | 50 |
Păşune | 28 | 28 |
Fâneaţă | 28 | 28 |
Vie pe rod | 55 | 55 |
Vie până la intrarea pe rod | X | X |
Livadă pe rod | 56 | 56 |
Livadă până la intrarea pe rod | X | X |
Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră | 16 | 16 |
Pădure în vârstă de până la 20 de ani şi pădure cu rol de protecţie | X | X |
Pădure în vârstă de până la 20 de ani şi pădure cu rol de protecţie | 6 | 6 |
Teren cu amenajări piscicole | 34 | 34 |
Drumuri şi căi ferate | X | X |
Teren neproductiv | X | X |
Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
Scutiri la plata impozitului pe teren
- terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
- terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
- terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată, pe durata pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
- terenurile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi sociale ca furnizori de servicii sociale;
- terenurile utilizate de organizaţii nonprofit folosite exclusiv pentru activităţile fără scop lucrativ;
- terenurile aparţinând asociaţiilor şi fundaţiilor folosite exclusiv pentru activităţile fără scop lucrativ;
- terenurile afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani;
- terenul aferent clădirii de domiciliu aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- suprafeţele neconstruite ale terenurilor cu regim de monument istoric;
- terenurile aflate în proprietatea operatorilor economici, în condiţiile elaborării unor scheme de ajutor de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut de legislaţia în domeniul ajutorului de stat;
- terenurile din extravilan situate în situri arheologice înscrise în Repertoriul Arheologic Naţional folosite pentru păşunat;
- terenurile extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor restricţii de utilizare;
- suprafeţele neconstruite ale terenurilor cu regim de monument istoric şi protejate;
- suprafeţele terenurilor afectate de cercetările arheologice, pe întreaga durată a efectuării cercetărilor.
Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.
Impozitul pe terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6 luni în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50% . Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie.
Pentru terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv, impozitul se majoreaza cu 500%, începând cu al treilea an. De asemenea, se majoreaza impozitul pe teren cu 500% pentru terenurile neîngrijite, situate în intravilan.
0 Comentarii