Consiliul Județean a semnat, într-o singură zi, contracte de 230 de milioane de lei

de | 09/11/2017 | Administrație, Economic, Județean

Consiliul Județean Neamț a semnat joi, 9 noiembrie, 20 de proiecte cu finanțare nerambursabilă, proiecte ce însumează aproximativ 230 de milioane de lei. Unul dintre aceste proiecte se va realiza cu fonduri europene, atrase prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020; celelalte 19 proiecte se vor implementa cu ajutorul fondurilor de la bugetul de stat, toate fiind proiecte incluse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II.

Semnarea celor 20 de proiecte s-a realizat în prezența lui Ionel Arsene, președinte al Consiliului Județean (CJ) Neamț, a ministrului Fondurilor Europene – Marius Nica, a vicepremierului Paul Stănescu și a lui Vasile Asandei, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

Este prima mea vizită în teren de când sunt ministru și vicepremier. Îmi face plăcere să fiu aici, mă bucur că se vor derula cele mai importante investiții de după 1990 și cred că Neamț este un județ care merită acest lucru, din mai multe puncte de vedere. Atât fondurile pe care noi, prin PNDL, cât și fondurile europene, sunt foarte importante pentru dezvoltarea României. Pentru implementarea proiectelor din PNDL II sunt alocați, prin credite de angajament, 30 de miliarde de lei, o sumă foarte mare, cred că niciun program nu a avut o asemenea sumă. Pentru județul Neamț, în prima etapă au fost alocate 566 de milioane de lei. Dumneavoastră stați foarte bine din punct de vedere al absorbției. Din cele 194 de proiecte pe care le-ați avut, cred că doar 20% mai sunt de finalizat. În etapa a doua, pentru județul Neamț au fost alocate 789 de milioane de lei, o sumă foarte importantă, care nu este numai pentru Consiliul Județean, cred că fiecare UAT din județ are cel puțin un proiect prin acest program. CJ Neamț are 57 de proiecte, au fost semnate deja zece, azi semnăm 19; suma totală alocată Consiliului Județean va fi de 323 de milioane de lei.

Paul Stănescu, vicepremier și ministrul al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

Consiliul Judetean Neamt Marius Nica Ionel Arsene Paul Stanescu Vasile Asandei 4711

Cele 19 contracte de finanțare prin PNDLII semnate joi sunt în valoare de 196.820.981 lei, adică 43.056.742 euro. Aceste 19 contracte vizează modernizarea sau consolidarea a 11 tronsoane de drumuri județene cu o lungime totală de aproape 70 km și 8 poduri de pe rețeaua județeană de drumuri, după cum urmează:

Nr. crt.JudețComunele beneficiareDenumire obiectiv investitiiValoarea totală a contractului (lei)Lungime drum (km)
1NeamțComuna Bîra și Comuna StănițaConsolidare DJ 280 Bîra-Stănița, km.21+830-25+300, 29+000-29+3437.809.515,874,350
2NeamțComuna Ceahlău și orașul BicazConsolidare drum judeţean DJ 155F , km 12+000-32+000, judeţul Neamţ29.588.887,0020,000
3NeamțComuna PetricaniModernizare DJ 155M Tîrpești-Țolici, km. 3+250-4+8683.340.393,411,618
4NeamțComuna BorcaModernizare DJ 209B Mălini-Stînișoara-Borca, km. 44+000-51+00015.412.368,007,000
5NeamțComuna Bicazu Ardelean și  Comuna Tulgheș din județul HarghitaModernizare drum judeţean DJ 127A , km 5+000-10+400, județul Neamț26.043.714,005,400
6NeamțComuna BahnaModernizare drum judeţean DJ 155B , km 6+000-9+500, județul Neamț18.482.681,003,500
7NeamțComuna BodeștiModernizare drum judeţean DJ 155G , km 3+100 – 7+400, județul Neamț11.774.627,004,300
8NeamțComuna Sagna Comuna Bîra și Comuna BoghiceaModernizare drum judeţean DJ 207A , km 16+000-17+000, județul Neamț3.193.408,001,000
9NeamțComuna Sagna și Comuna GîdințiModernizare drum judeţean DJ 207D , km 1+250-6+800, județul Neamț14.103.935,005,550
10NeamțComuna Dragomirești și Comuna BîrgauaniModernizare drum judeţean DJ 208P, km 1+850-8+471, județul Neamț16.741.634,006,621
11NeamțComuna Borca și Comuna Stînișoara (SV)Modernizare drum judeţean DJ 209B , km 33+600-44+000, județul Neamț38.221.941,0010,400
12NeamțComuna VînătoriModernizare pod pe DJ 157F DN 15B-Mănăstirea Sihăstria de la km 0+ 883, peste pârâul Secu, comuna Vînători Neamț, județul Neamț860.690,00 
13NeamțComuna VînătoriModernizare pod pe DJ 157F, km 6+950, peste pârâul Alb-Negru, Secu, județul Neamț637.228,00 
14NeamțComuna VînătoriModernizare pod pe DJ 157F, km 7+650, Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț637.228,00 
15NeamțComuna RăuceștiModernizare pod pe DJ 157G , km 5+750, peste pârâul Sarata, comuna Răucești , județul Neamt860.690,00 
16NeamțOrașul BicazReabilitare pod pe DJ 155F km 37+560, peste râul Izvoru Muntelui,Bicaz, județul Neamț740.310,00 
17NeamțComuna PăstrăveniReabilitare pod pe DJ 155I , km 19+317 peste pârâul Rădeanca,localitatea Păstrăveni, județul Neamț1.727.142,00 
18NeamțComuna GrumăzeștiReabilitare pod pe DJ 155J km 0+150, peste pârâul Topolița, în comuna Grumăzești, județul Neamț4.218.374,00 
19NeamțComuna GrumăzeștiReabilitare pod pe DJ 155J km 2+638, peste pârâul Netezi, comuna Grumăzești, județul Neamt2.426.215,00 
Total196.820.981,2869,74

Am deosebita bucurie să vă anunț că anul acesta am atras în județul nostru cele mai mari investiții în infrastructura rutieră din istoria Consiliului Județean Neamț, respectiv de la înființarea acestei instituții, în valoare totală de 380.298.327 lei, adică aproape 3.802 miliarde lei vechi (83.194.420 euro). Mulțumesc Guvernului României, domnilor miniștri prezenți astăzi la Neamț, pentru sprijinul pe care mi-l acordă în eforturile de a dezvolta județul Neamț, de a-l face cât mai vizibil pe harta României și, implicit, de a îmbunătăți nivelul de trai al tuturor nemțenilor. Mulțumesc pentru  sprijinul competent al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, în mod special domnului director Vasile Asandei. Mulțumesc echipei de la Consiliul Județean, colegilor mei care, printr-un efort comun, îmi sunt alături.”

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț

Drum de 70 de kilometri, realizat cu bani din POR 2014 – 2020

Proiectul „Regiunea Nord-Est-Axa Rutieră Strategică 3: Neamț-Bacău-Reabilitarea și modernizarea axei de transport Piatra Neamț – Mărgineni – Făurei – Horia – Ion Creangă – Icușești – limită județul Bacău“ este în valoare de 144.772.187 lei, respectiv 32.000.000 euro.

Proiectul a fost depus în cadrul apelului de proiecte POR 2014-2020, Axa Prioritară 6 Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1 Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T (sistem de transport integrat), inclusiv a nodurilor multimodale.

Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătățirea situației actuale a infrastructurii din cadrul spațiului rural, asigurarea siguranței și fluenței traficului existent și prognozat, în conformitate cu prevederile legale și cu reglementările tehnice specifice în vigoare.

Conectarea la reţeaua TEN-T se realizează în municipiul Piatra Neamţ prin intersectarea drumului judeţean DJ 157 cu drumul naţional DN 15, în localitatea Horia, prin intersectarea drumului judeţean DJ 157 cu drumul naţional DN 15D şi intersectarea drumului judeţean DJ 207C cu drumul naţional DN 2 (E 85).

Prin acest proiect se vor moderniza 60.4 kilometri de drum, pe următoarele tronsoane:

  • Drumul judeţean DJ 157  Horia – Piatra Neamţ, cu o lungime totală de 47,7 km, asigurând legătura între localităţile Horia –  Trifeşti –  Giuleşti – Climeşti – Făurei – Mărgineni – Dochia – Izvoare – Piatra Neamț (drumul judeţean pe tronsonul cuprins între km. 17+300 – 25+000 nu face obiectul prezentei cereri, deoarece pe acest tronson Consiliul Judeţean Neamţ are un contract în derulare)
  • Drumul judeţean DJ 207 C  Horia – Ion Creangă, cu o lungime totală de 7,1 km, asigurând legătura între localităţile Horia, Cotu Vameş şi Ion Creangă;
  • Drumul judeţean DJ 207 D, cu o lungime totală de 28 km, din localitatea Sagna, până în localitatea Bătrâneşti, limită cu judeţul Bacău (drumul judeţean pe tronsonul cuprins între km. 21+430 – 24+000 nu face obiectul prezentei documentaţii, deoarece pe acest tronson Consiliul Judeţean Neamţ are un contract în derulare).

Mulțumesc colegilor mei din minister și colegilor dumneavoastră, pentru că datorită lor este posibilă semnarea acestui contract. Este un proiect important atât pentru dumneavoastră, dar și pentru întreaga regiune. Finanțăm în această perioadă acele investiții care contectează zonele din România la coridoarele pan-europene. În Regiunea Nord-Est ne-am asumat să semnăm contractele și pentru drumuri din județele Botoșani, Vaslui și Bacău.

Marius Nica, ministru delegat pentru Fondurile Europene

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.