Cine va fi noul director de îngrijiri al Spitalului Roman

546

Perioada de înscriere la concursul pentru ocuparea funcției de director de îngrijiri la Spitalul Municipal de Urgență Roman s-a încheiat. Scoaterea la concurs a acestui post vine la jumătate de an de la momentul la care această funcție a fost ocupată, cu caracter interimar, de Lidia Ostahie.

Înainte de Lidia Ostahie, director a fost Elena Chirilă, dar aceasta a trebuit să renunțe la funcție din cauza unor prevederi legale în vigoare la acel moment. Mai exact, conform conducerii Spitalului Municipal de Urgență Roman, problema a apărut la momentul la care a intrat în vigoare noua lege a salarizării, lege care nu era în concordanță cu un ordin de ministru.

În luna august s-a modificat ordinul de ministru și persoanele care au studii superioare, indiferent de domeniu, pot participa la acest concurs. Înainte era nevoie de studii de specialitate, dar s-a eliminat această condiționare.” dr. Maria Andrici, director general SMU Roman

Singura persoană care s-a înscris pentru postul scos din nou la concurs a fost Elena Chirilă. Actualul director de îngrijiri, Lidia Ostahie, a decis că nu mai dorește funcția pe care o ocupă acum, astfel că, cel mai probabil, viitorul director de îngrijiri va fi… fostul director.

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Privacy Preference Center

Esențiale

Aceste cookie-uri sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre. Acestea sunt, de obicei, stabilite numai ca răspuns la acțiunile efectuate de dvs. care reprezintă o solicitare de servicii, cum ar fi setarea preferințelor de confidențialitate, autentificarea sau completarea formularelor. Puteți seta browserul să vă blocheze sau să vă avertizeze despre aceste module cookie, dar anumite părți ale site-ului nu vor funcționa. Aceste cookie-uri nu stochează nici o informație de identificare personală.

gdpr,PHPSESSID

Publicitate

Aceste cookie-uri pot fi setate pe site-ul nostru de către partenerii noștri de publicitate. Acestea pot fi utilizate de aceste companii pentru a construi un profil al intereselor dvs. și pentru a vă afișa anunțuri relevante pe alte site-uri. Nu stochează informații personale în mod direct, ci se bazează pe identificarea unică a browserului și a dispozitivului dvs. de internet. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, veți avea parte de o publicitate mai puțin personalizată.

OAID

Analiză

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanța site-ului nostru. Ele ne ajută să știm ce pagini sunt cele mai puțin populare și să vedem cum se deplasează vizitatorii în jurul site-ului. Toate informațiile pe care le colectează aceste cookie-uri sunt agregate și, prin urmare, anonime. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, nu vom ști când ați vizitat site-ul nostru și nu vom putea monitoriza performanța acestuia.

_gid,_ga

Other