Un exercițiu care ar fi trebuit să aibă loc de o lună ține pompierii în consemn

353

De mai bine de o lună, pompierii romașcani (și nu doar ei ci și reprezentanții altor instituții din domeniul situațiilor de urgență) așteaptă semnalul unui exercițiu de amploare care să arate nivelul de pregătire al autorităților din județ în caz de situații de urgență ca urmare a unui cutremur.

Pentru că exercițiul ar fi trebuit să aibă loc la Roman, pe 12 octombrie, tocmai pentru buna desfășurare a activității, autoritățile locale romașcane au alocat 28.670 de lei, bani cu care să se cumpere mai multe obiecte, precum lanterne, aeroterme, cabluri, prelungitoare, proiectoare, un motor, un alternator, un electropalan. Dar și bunuri perisabile, cum ar fi sticle cu apă și sandwich-uri.

La nivel național a fost elaborată o Concepție națională de răspuns post seism reprezentând documentul strategic care asigura concretizarea cerințelor referitoare la consolidarea, dezvoltarea și integrarea capacităților operaționale, a cunosțintelor colective, capabilităților și resurselor autorităților, instituțiilor și organizațiilor care compun Sistemul Național pentru Managementul Situațiilor de Urgență la nivel national, judetean și local. Astfel la nivelul județului Neamț, la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie, vor fi organizate și amplasate în municipiul Roman, în conformitate cu ipotezele de lucru din Concepția națională de răspuns post seism o Bază de Operații și o Tabară de Sinistrați. Rolul organizarii bazelor de operații și a taberelor de sinistrați este acela de a asigura o locație apropiată de locul evenimentului pentru toate echipele de intervenție și care să permită acestora condiții de odihnă, masă, realizarea legaturilor de comunicații, rezervă de echipamente și resurse de intervenție, precum și reparația acestora, iar pentru sinistrați asigurarea condițiilor minime necesare pentru continuarea vieții până la restabilirea stării de normalitate.” – expunere de motive a hotărârii de Consiliu Local prin care s-au aprobat fondurile pentru exercițiu

În curtea fostului Liceu nr. 1 au fost amenajate mai multe corturi, iar autospecialele de intervenție ale pompierilor așteaptă, aliniate în curte, semnalul de alarmă. Doar că alarma de exercițiu nu mai sună, iar cei implicați direct nu pot decât să aștepte noi ordine. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț nu au comentat situația; cumva, de înțeles, având în vedere sistemul militarizat. Doar că șefii de la București, deși au executat lunile trecute mai multe exerciții similare în alte județe, par să fi uitat de județul Neamț. Nu că ar fi pentru prima dată.

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.

Privacy Preference Center

Esențiale

Aceste cookie-uri sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre. Acestea sunt, de obicei, stabilite numai ca răspuns la acțiunile efectuate de dvs. care reprezintă o solicitare de servicii, cum ar fi setarea preferințelor de confidențialitate, autentificarea sau completarea formularelor. Puteți seta browserul să vă blocheze sau să vă avertizeze despre aceste module cookie, dar anumite părți ale site-ului nu vor funcționa. Aceste cookie-uri nu stochează nici o informație de identificare personală.

gdpr,PHPSESSID

Publicitate

Aceste cookie-uri pot fi setate pe site-ul nostru de către partenerii noștri de publicitate. Acestea pot fi utilizate de aceste companii pentru a construi un profil al intereselor dvs. și pentru a vă afișa anunțuri relevante pe alte site-uri. Nu stochează informații personale în mod direct, ci se bazează pe identificarea unică a browserului și a dispozitivului dvs. de internet. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, veți avea parte de o publicitate mai puțin personalizată.

OAID

Analiză

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanța site-ului nostru. Ele ne ajută să știm ce pagini sunt cele mai puțin populare și să vedem cum se deplasează vizitatorii în jurul site-ului. Toate informațiile pe care le colectează aceste cookie-uri sunt agregate și, prin urmare, anonime. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, nu vom ști când ați vizitat site-ul nostru și nu vom putea monitoriza performanța acestuia.

_gid,_ga

Other