Târgul de Crăciun la Neamț

109

Duminică, 17 decembrie 2017, în organizarea Consiliului Judeţean Neamţ, prin Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, se va da startul ediţiei a doua a Târgului de Crăciun la Neamţ.

De la ora 15:00, în prezenţa lui Moş Crăciun, special venit în Piatra-Neamţ pentru acest eveniment, va fi împodobit bradul instalat pe Platoul Curţii Domneşti. Copiii care-l vor ajuta pe Moş vor fi răsplătiţi cu daruri.

La ora 17:00, va începe programul artistic pregătit de organizatori, unul atrăgător, complex, menit să satisfacă cât mai multe gusturi ale publicului.

Primii care vor urca pe scena Târgului de Crăciun la Neamţ, ediţia 2017, vor fi copiii de la Clubul „Viva Allegria”. Va urma un recital oferit de Georgiana Blăgesacu şi Ionuţ Gugiu. Clasa de muzică uşoară a Şcolii Populare de Artă, clasă coordonată de Paula Nicorescu-Ghivirigă, va preceda momentele atât de aşteptate din cadrul primei seri a Târgului de Crăciun La Neamţ, 2017 – recitalurile Ioanei Ignat, Andreei Bălan şi, în final, Faydee.

Clubul „Viva Allegria”

Clubul de copii “Viva Allegria” a fost înființat în anul 2008, fiind deja în al zecelea an de activitate. Organizează în spațiile special amenajate, în sediul propriu din Piatra-Neamț, cursuri de canto și dans modern (profesor Alina Apetrii), dar și cursuri de teatru și chitară (profesor Gabriel Apetrii). De-a lungul timpului, elevii Clubului “Viva Allegria” au obținut zeci de trofee și premii la concursuri naționale (dintre ele enumerăm „Mamaia Copiilor”, „Neghiniță”, „Cântec de stea”, ”Music for kids”, „Lumini sonore by Ozana Barabancea”), precum și în străinătate (Italia, Croația, Franța). Totodată, Asociația Culturală “Viva Allegria” organizează la Piatra-Neamț și Festivalul internațional de muzică pentru copii și tineri “Viva Allegria”, fiind în pregătire a patra ediție.

Georgiana Blăgescu şi Ionuţ Gugiu

Georgiana Blăgescu este născută în Piatra-Neamț, are 22 ani şi în prezent este studentă. Cântă de la vârsta de şapte ani. După patru ani îşi începe cariera artistică, participând la multe concursuri, atât naţionale, cât şi internaţionale. A obţinut, la fiecare dintre ele, premii importante, care aşa, cum singură mărturiseşte, „mi-au făcut cinste atât mie, cât şi profesorilor pe care i-am reprezentat”. Implicată fiind în activitatea muzicală, a avut numeroase aparaţii TV, locale şi naţionale.

„Sunt fericită că am fost înzestrată cu acest talent şi îmi place să bucur oamenii cu pasiunea mea, muzica. În prezent sunt membră a formaţiei Andante, alături de care cânt cu mult drag şi îmi doresc ca, pe viitor, această pasiune să mă motiveze să am şi mai multe rezultate de care să fiu mândră.”

Georgiana Blăgescu

Ionuţ Gugiu, originar din Târgu Neamţ, cântă din adolescenţă. Părinţii au visat pentru copilul lor o carieră în silvicultură, însă pasiunea pentru muzică l-a detertminat să aleagă calea scenei. Pasionat de sportul ecvestru, este membru al clubului de specialitate din Piatra-Neamţ.
A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, secţiunea Pedagogie muzicală. Repertoriul pe care-l abordează vine din zona muzicii pop şi este vast.
Este fondatorul trupei „Andante”, care rulează pe piaţa muzicală românească din anul 2000, formaţie a cărei solist este, împreună cu Georgiana Blăgescu, vocile lor armonizându-se perfect.

„Pentru mine apariţia pe scena Târgului de Crăciun la Neamţ este cel mai frumos cadou, dat fiind faptul că astăzi împlinesc 38 de ani.”

Ionuţ Gugiu

Paula Nicorescu-Ghivirigă

A absolvit Liceul de Arte „Ciprian Porumbescu” din Suceava, secţia Canto clasic şi apoi Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, sectia Canto clasic, cu master în Stilistica interpretativ- instrumentală şi vocală la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
În cariera didactică a debutat, ca profesor de muzică uşoară vocal-instrumentală la Palatul Copiilor din Piatra Neamț, acolo unde a predat timp de doi ani.

„Cânt de când mă ştiu. Talentul muzical l-am moştenit de la tatăl meu, care este preot. Am început să cânt în biserică, apoi, începând din clasa a VIII-a, părinţii au hotărâtă să mă trimită la Liceul de Artă din Suceava. În clasa, a IX-a am participat la emisiunea-concurs „Ploaia de Stele” şi am ajuns până în semifinală. Au urmat “Pop Stars”, “Megastar 1” şi “Megastar 3”, (unde m-am oprit tot în faza semifinală), “Vocea Romaniei” (2011) şi “X Factor Romania” (2017).”

Paula Nicorescu-Ghivirigă

A colaborat cu Casa de discuri “Roton” şi cu diferite trupe, printre ele aflându-se şi formaţia “Bere Gratis”. În 2010, şi-a creat propria formaţie, „Paola Band”.
În prezent, este solista îndrăgitei formaţii „Los Anonimos”.
Din vara acestui an (2017), Paula Nicorescu-Ghivirigă activează ca profesor de canto la Şcoala Populară de Arte Piatra-Neamţ, compartiment din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”, coordonând activitatea clasei de muzică uşoară.

“Lucrez cu mare plăcere cu elevi cu vârste cuprinse între şase şi optsprezece ani. Sunt nişte copii minunaţi, a căror voie bună şi elan mă molipsesc la fiecare oră de curs. Îi iubesc enorm de mult. Unii dintre ei au reuşit deja să aduca în palmaresul Centrului un trofeu, şase locuri I şi trei locuri III, de la începutul acestui an şcolar şi până acum”

Paula Nicorescu-Ghivirigă.

Ioana Ignat

Este debutul anului 2017 în România şi unul dintre cei mai difuzaţi artişti ai momentului la radio şi televiziune.
Piesa ei, “Doar pe a ta”, este unul dintre hiturile verii 2017, cu peste 24 milioane de vizualizări pe Youtube.
Ultimul single al Ioanei este “Nu mă uita” şi a ajuns la zece milioane de vizualizări în mai puţin de o lună de la lansare. Artista pregăteşte multe alte proiecte şi colaborări. Cea mai proaspătă apariţie este un featuring alături de What’s Up, lansat ca un cadou pentru fani de Ziua României: “Aşa-mi vine”. Piesa se află deja pe locul 7 trending Youtube.

Andreea Bălan

A debutat în televiziune în anul 1994, în cadrul programului “Ba Da, Ba Nu”, urmând ca, doi ani mai târziu, să-și lanseze primul album, “Amețiți de fum”. A devenit cunoscută ca membră a duetului Andrè, în cadrul căruia a activat între anii 1998 și 2001 și a lansat 7 albume. Formația a primit, în 2002, patru discuri de platină și unul de aur pentru cele 1.500.000 de exemplare ale albumelor vândute.
După destrămarea formației Andrè, lansează pe 23 iunie 2002, primul album solo, “Te joci cu mine”. De atunci, a lansat încă cinci albume și douăzeci de videoclipuri. În 2007, participă la emisiunea “Dansez pentru tine”, unde se clasează pe locul întâi. Alături de același partener, Petrișor Rudge, participă și la varianta internațională a emisiunii, care s-a desfășurat în Mexic, unde a terminat pe locul al doilea.
Este printre cele mai bine vândute artiste din România din punctul de vedere al concertelor, din 2008 până în prezent, fiind clasată în top 3 și este recunoscută ca având cele mai spectaculoase show-uri din România. A colaborat, printre alții, cu Connect-R, Keo sau Puya.

FAYDEE

Cântăreţul, compozitorul şi producătorul de muzică R&B, dance și pop de origine libaneză, FAYDEE, s-a născut pe 2 februarie 1987. Actualmente, trăişte în Sydney, Australia.
Fuziunea de stiluri muzicale marca Faydee a prins foarte bine la public, acesta fiind în momentul de faţă unul dintre cei mai difuzaţi artişti pe posturile de televiziune şi radio nationale şi internaţionale.
În România, la începutul anului 2013, piesa “Laugh till you cry” a devenit hit number one în top 100, staţionând pe prima poziţie timp de şase săptămâni. Imediat, artistul a fost invitat să susţină mai multe concerte în Romania.
Interpretul australian a demonstrat preocupare faţă de copiii care se confruntă cu situaţii deosebite, implicându-se în a populariza mesaje în sprijinul acestora, prin intermediul repertoriului său. În acest sens, amintim concertul susţinut la Consiliul local al sectorului 4, Bucureşti, pentru zeci de adolescenţi cuprinşi în programul de protecţie socială.
Faydee susţine spectacole la “Media Music Awards”, în Sibiu, în anii 2014, 2015 şi 2016, fiind de fiecare dată invitat special.
Anul 2014 îi aduce un nou mare success, piesa “Can’t let go” cucerind topurile europene, iar în Romania, din nou, ocupă prima poziţie în top 100.
Compune piese noi, care devin hituri: “Catch Me, Maria”, “Faraway”. Colaborează cu Costi Ioniţă şi scoate piesa “Habibi, I need your Love”, în colaborare cu Shaggy şi Mohombi.
Pe 4 decembrie 2014, în Bucureşti, la “Bucharest Fashion Week”, şi-a deschis propria linie de modă, unde a şi primit un premiu de specialitate.
Creaţiile sale muzicale cunosc un succes imediat, devin hituri, precum: “Lulaby”, “Sun don’t shine”, “Love in Dubai”, culminând cu ultimele piese: “Nobody”, “More” şi “When I’m gone” (2017)
Deşi este tânăr, a reuşit să strângă un număr impresionant de fani din întreaga lume.

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.

Privacy Preference Center

Esențiale

Aceste cookie-uri sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre. Acestea sunt, de obicei, stabilite numai ca răspuns la acțiunile efectuate de dvs. care reprezintă o solicitare de servicii, cum ar fi setarea preferințelor de confidențialitate, autentificarea sau completarea formularelor. Puteți seta browserul să vă blocheze sau să vă avertizeze despre aceste module cookie, dar anumite părți ale site-ului nu vor funcționa. Aceste cookie-uri nu stochează nici o informație de identificare personală.

gdpr,PHPSESSID

Publicitate

Aceste cookie-uri pot fi setate pe site-ul nostru de către partenerii noștri de publicitate. Acestea pot fi utilizate de aceste companii pentru a construi un profil al intereselor dvs. și pentru a vă afișa anunțuri relevante pe alte site-uri. Nu stochează informații personale în mod direct, ci se bazează pe identificarea unică a browserului și a dispozitivului dvs. de internet. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, veți avea parte de o publicitate mai puțin personalizată.

OAID

Analiză

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanța site-ului nostru. Ele ne ajută să știm ce pagini sunt cele mai puțin populare și să vedem cum se deplasează vizitatorii în jurul site-ului. Toate informațiile pe care le colectează aceste cookie-uri sunt agregate și, prin urmare, anonime. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, nu vom ști când ați vizitat site-ul nostru și nu vom putea monitoriza performanța acestuia.

_gid,_ga

Other