Dezbatere buget 2018: tinerii vor mai mult sport

de | 01/02/2018 | Administrație, Local

Seria de întâlniri dedicată proiectului de buget local pe 2018 a continuat cu reprezentanții tineretului romașcan, organizați în Consiliul Tinerilor.

Discuțiile s-au axat, firesc de altfel, pe petrecerea timpului și pe lista cu artiști pe care tinerii i-ar dori prezenți la zilele orașului. Marea lor majoritate au cerut mai mult sprijin primăriei pentru organizarea de activități sportive în oraș, o idee ieșind în evidență și fiind agreată imediat de primarul Lucian Micu: o olimpiadă sportivă. Ideea a venit de la reprezentantul organizației People to People și urmează a fi integrată în manifestările organizate de zilele orașului. Legat de artiștii pe care i-ar putea aduce pe scenă primărie, tinerii sau pronunțat pentru Subcarpații, Coma, Vița de Vie, Ina, Carla’s Dreams, Antonia și Macanache, dar s-a cerut și organizarea unui spectacol în genul “Cenaclului Flacăra”. Tinerii au dat dovadă de responsabilitate și i-au cerut primarului orașului ca atunci când face lista cu artiști să se gândească și la cei „mai în vârstă”.

Următoarele dezbateri dedicate proiectului de buget pe 2018 vor avea loc:

  • marți, 6 februarie, ora 11.00, întâlnire cu oamenii de afaceri;
  • marți, 6 februarie, ora 14.00, întâlnire cu reprezentanții ONG;
  • miercuri, 7 februarie, ora 11.00, întâlnire cu pensionarii.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.