Dezbatere buget 2018: Pensionarii vor reînființarea clubului vârstnicilor

de | 07/02/2018 | Administrație, Local

Miercuri, 7 februarie, a avut loc ultima dezbatere privind bugetul aferent anului 2018, cea între primar și reprezentanții pensionarilor. Lucian Micu a început discuția prezentând situația generală cauzată de modificările fiscale și alte acte normative. Primarul a ținut să puncteze că anul 2018 va fi unul greu și că prioritate vor avea obiectivele deja începute, respectiv proiectele europene.

Tichetele sociale vor fi păstrate și anul acesta, iar pensionarii cu venituri mici (care au pensii sub 700 de lei) vor călători gratuit cu autobuzul au fost alte două informații aduse la cunoștința participanților la întâlnire.

Ce au solicitat reprezentanții pensionarilor (principalele declarații):

  • Parcarea de la piață e bună, dar trebuie găsite soluții pentru a fi rentabilizată.
  • Sunt probleme cu parcările din oraș. Dacă te duci undeva, până la ora 15.00 – 16.00 nu ai unde parca. Propunem ca până la orele acestea, parcările să fie libere. Fiindcă cel ce pleacă ocupă un alt loc de parcare în oraș. Acum poliția locală e mai politicoasă, e mai cizelată dar, dacă nu ai o relație, plătești amendă.
  • Piața e plină de intermediari, am ridicat problema și anul trecut. În sudul țării pornește pepenele cu 50 de bani și nouă ne dau cu 2 lei. În alte orașe sunt asociații sau societăți coordonate de primării. Spațiul de sub hala mare poate fi folosit pntru depozitarea produselor, acum e folosit de niște oameni… Prin crearea acestor societăți ar fi produse mai ieftine în piață.
  • Sunt mașini care nu se mișcă din loc de ani de zile. La Școala 9 e o mașină care nu a fost mișcată din loc de trei ani și jumătate.
  • Bătrânii au nevoie de sprijin; persoane care să le facă piața, să le cumpere medicamente.
  • Să ne unim toți pensionarii, să facem un club al seniorilor și să ne sprijinim reciproc. Nu mai există opinia târgului pentru cei care încalcă normele sociale și trebuie să ne unim, să facem ceva pentru acest oraș.

Primarul a agreat această ultimă idee  și a spus că o va pune în aplicare. Un club al înțelepților orașului a fost înființat și în urmă cu câțiva ani, dar activitatea acestuia s-a stins în timp.

 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.