Curtea de Conturi a găsit, se pare, mai multe nereguli la Consiliul Județean Neamț. Controlul a fost făcut anul trecut și a vizat activitatea din 2016 a instituției Ca și la Primăria Roman, și la instituția județeană s-a cheltuit prea mult pe telefoane; dar nu acestea sunt prblemele cele mai grave sesizate de experții Curții de Conturi. În nu mai puțin de 11 situații, experții folosesc expresia „cheltuieli supraevaluate” pentru a descrie ceea ce au găsit la nivelul instituției. Aceste „cheltuieli supraevaluate” se ridică la un total de 413.000 lei.
Principalele constatări ale reprezentanților Curții de Conturi sunt:
- plata unor facturi Vodafone ale căror valori depășesc prevederile contractuale din anul 2016 – 9.000 lei;
- cheltuieli bugetare pentru activităţi sportive/sociale, cu nerespectarea prevederilor legale – 18.000 lei;
- nerespectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractul de achiziţie publică referitoare la cantitatea lucrărilor executate la termenele stabilite – 1.080.000 lei;
- cheltuieli supraevaluate, prestarea de servicii de organizare eveniment –Târgul de Crăciun 2016 – 42.000 lei;
- cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat – 21.000 lei;
- cheltuieli supraevaluate mocheta – 9.000 lei;
- abateri de la oferta inițială la contractele de lucrări de refacere calamități – 62.000 lei;
- cheltuieli supraevaluate pentru lucrări de întreținere a drumurilor în anul 2016 – 4.000 lei;
- cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat pentru investiția ”Căsuțe din lemn pentru organizarea de evenimente” – 124.000 lei;
- cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat pentru investițiile de modernizare pe DJ 127 A Dămuc- Huisurez și de modernizare pe DJ 127 A Bicazu Ardelean – 76.000 lei;
- cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat pentru investiția de modernizare DJ 155 G Bodești – Cârligi – 19.000 lei;
- cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat pentru investiția de modernizare drum județean DJ 280 limită județ Iași – Bîra – 24.000 lei;
- cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat pentru investiția de modernizare drum județean DJ 156C Tazlău – Casa de copii Tazlău – 90.000 lei;
- cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat pentru investiția de modernizare drum județean în vederea creșterii siguranței circulației intersecție DN 15 D cu drumul județean DJ 156 A – 4.000 lei;
- nerespectarea prevederilor legale în efectuarea achizițiilor publice pentru investiția ”Căsuțe din lemn pentru organizarea de evenimente”;
- utilizarea nelegală a alocaţiilor bugetare primite de la bugetul UAT Judeţul Neamţ la ordonatorul terțiar Carmen Saeculare – 12.000 lei.
Printre măsurile dispuse şi recomandările formulate de Camera de Conturi Neamț se numără:
- recuperarea celor 3 tablete în sumă totală de 5.973 lei;
- întocmirea si implementarea unei proceduri de lucru privind modul de decontare a cheltuielilor cu finanţări nerambursabile alocate pentru activități non-profit de interes județean;
- înlăturarea neregulilor constatate în legătură cu acordarea sprijinului financiar pentru susținerea cultelor, precum şi admiterea la justificare doar a facturilor care fac obiectul sprijinului financiar;
- înlăturarea neregulilor constatate în legătură cu alegerea eronată a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică de lucrări pentru investiția ”Căsuțe din lemn pentru organizarea de evenimente”, precum și înregistrării obligației de plată reprezentând amendă de 20.000 lei, din procesul verbal de constatare a contravențiilor nr. 10.459/08.06.2017 precum și plata integrală a acesteia;
- restituirea sumelor alocate din fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului și neutilizate conform scopului pentru care au fost primite, inclusiv a sumei de 1.080.488,21 lei, constatată la misiunea de audit, precum şi întocmirea corespunzătoare de documentelor constatatoare aferente contractelor pentru clarificarea situației privind lucrările efectuate comparativ cu cele neefectuate în perioada de valabilitate a contractelor;
- înlăturarea neregulilor constatate în legătură cu întocmirea si implementarea unor proceduri de lucru privind modul de urmărire a derulării contractelor de achiziție publică și comunicare eficientă între direcțiile și departamentele unității administrativ teritoriale;
- înlăturarea neregulilor constatate în legătură cu întocmirea și implementarea unei proceduri de lucru privind modul de decontare a cheltuielilor în corelație cu legislația în vigoare și contractul asumat;
- înlăturarea neregulilor constatate în legătură cu neconstituirea garanției de bunǎ execuție ȋn cuantumul şi la termenul legal;
- înlăturarea neregulilor constatate în legătură cu eliberarea nelegala a garanțiilor de bună execuție, precum şi reîntregirea conturilor de garanție de bună execuție existente.
0 Comentarii