Pașapoartele vor fi valabile zece ani

de | 22/02/2018 | Național, Util

Pașapoartele își vor extinde perioada de valabilitate la zece ani. Decizia a afost anunțată de premierul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern de joi, 22 februarie. Dublarea perioadei de valabilitate a documentului reprezintă soluția găsită de autorități la aglomerația de la birourile de realizare a pașapoartelor din toată țara.

Valabilitatea paşapoartelor simple electronice va fi extinsă la zece ani, faţă de cinci ani în prezent, în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 25 de ani, respectiv de la trei ani la cinci ani pentru persoanele cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani. De asemenea, vom modifica și cadrul normativ care reglementează eliberarea paşaportului simplu temporar, care va putea fi emis în anumite situaţii de urgenţă determinate de mai multe motive: sănatate, familiare sau profesionale, în care titularul nu dispune de timpul necesar pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic. Pentru situaţiile în care se solicită eliberarea unui paşaport simplu temporar în scopul deplasării minorului în străinătate pentru studii sau concursuri oficiale organizate de instituţii străine este eliminată obligaţia ca documentele doveditoare să fie avizate de o unitate administrativă română. Persoanele care, din orice motive, nu doresc eliberarea unui paşaport simplu electronic pot solicita un paşaport simplu temporar, care le va fi însă eliberat în intervalul în care se emite paşaportul simplu electronic.

Viorica Dăncilă, primul-ministru

În vara anului 2017, din cauza solicitărilor numeroase și a angajaților puțini, Prefectura Neamț a vrut să închidă punctul de eliberare a pașapoartelor de la Roman, dar decizia a fost anulată.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.