Mii de pensionari nemțeni vor să plece la băi. Statul are doar câteva sute de bilete

de | 11/03/2018 | Județean, Social

Mai puțin de 50 de pensionari din județul Neamț vor pleca, săptămânile viitoare, la tratamente balneare cu bilete parțial subvenționate de  Casa Națională de Pensii Publice. Pentru a treia serie de tratament balnear, ce are ca dată de intrare în stațiune perioada 21-24 martie, sunt alocate, prin aplicație informatică, 48 bilete de tratament, în următoarele stațiuni: Buziaș, Covasna, Olănești, 1Mai – Oradea, Amara, Nicolina și Sarata Monteoru.

Au rămas nerepartizate, deoarece nu au fost solicitări pentru acestea, cinci bilete – două bilete pentru Amara, două bilete pentru Pucioasa și un bilet pentru Geoagiu Băi.

Beneficiarii vor fi înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament, lista cererilor aprobate fiind afișată atât la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii Neamț au precziat că până la această dată sunt depuse deja 3.940 cereri de tratament balnear pentru anul în curs, fiind valorificate pentru primele două serii de tratament balnear 74 bilete de tratament. Conform Institului Național de Statistică, în trimestrul III al anului 2017, în județul Neamț erau aproximativ 120.000 de pensionari, inclusiv cei care au lucrat în fostele CAP. 

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.