Romanul are o sală de festivități modernă

de | 22/03/2018 | Administrație, Local

Trupa de teatru „Dan Alecsandrescu” va juca pe o nouă scenă. este vorba despre scena sălii de festivități din Primăria Roman, sală care în ultimele trei luni a suferit o transformare majoră. Imaginea acestui spațiu este schimbată complet, există dotare corespunzătoare din punct de vedere al imaginii, sonorizării și confortului.

Lucrările de renovare au demarat la finele anului trecut, fiind folosită forța de muncă proprie pentru tot ceea ce a însemnat eliminarea mobilierului vechi și readucerea pereților, pardoselii și lojei la starea inițială. Prin contracte încheiate prin S.E.A.P. s-au achiziționat serviciile de schimbare a instalațiilor electrice necesare punerii în funcțiune a sistemului de iluminat, a tâmplăriei PVC, a tâmplăriei de lemn stratificat, a mochetării, a cumpărării și montării scaunelor, cortinei, video-proiectorului și ecranului de proiecție, a sistemului de sonorizare și iluminat, la care se adaugă extinderea sistemului de climatizare a sălii. ”Mă bucur că am încheiat cu succes încă un proiect pe care l-am propus să vină în sprijinul comunității noastre. Romanul avea nevoie de o sală care să corespundă cât mai multor nevoi, de la cele cultural-artistice și până la conferințe sau simpozioane în interesul comunității.” – comunicat de presă Primăria municipiului Roman

Luni, 26 martie, trupa de teatru „Dan Alecsandrescu” va susține un spectacol, intrarea fiind liberă pentru toți cetățenii, în limita locurilor disponibile. Spectacolul „D’ale carnavalului” va începe la ora 18.00

sala de festivitati a primariei Lucian Micu 1895

Am invitat această trupă de teatru să susțină periodic aici piesele de teatru. De asemenea, suntem în tratative cu o firmă autorizată pentru difuzarea de filme în spații publice și sperăm ca, din luna aprilie, să putem oferi cetățenilor, la final de săptămână, proiecții de film. Lucrăm la un regulament de utilizare al acestei săli, astfel încât ceea ce am realizat să fie păstrat în bune condiții și, mai ales, să respectăm solemnitatea unui astfel de spațiu. Mă bucur că în această lună vom putea oferi și celor de la Lucky Kids, precum și Trupei de Teatru Gong, spațiul ideal pentru desfășurarea evenimentelor.”

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

sala de festivitati a primariei 1887

Sala de festivități a fost renovată pe o suprafață de 380 de metri pătrați la sol, plus 30 de metri pătrați pe suprafața balconului și are prevăzut un număr de 256 scaune tapițate, din care 29 sunt la lojă. Costurile pentru renovarea sălii de festivități a Primăriei municipiului Roman sunt de aproximativ 450.000 de lei. Principalele achiziții au constat în: achiziționarea și montarea scaunelor și cortinei de la SC Sincron Sib SRL (pentru suma de 182.791,60 lei), modernizarea și extinderea instalației de încălzire și răcire, contract încheiat cu SC Kadata Prest SRL (pentru suma de 66.885,71 lei), reabilitarea instalației electrice – executată de firma Build Instal Electric SRL (pentru suma de 62.227,73 lei), producția și montajul tâmplăriei PVC – realizată de SC De-Ka Tour SRL (pentru suma de 34.200 lei), reparațiile interioare realizate de SC Ciocoiu Construct SRL (pentru suma de 29.359, 66 lei), producția și montajul tâmplăriei de lemn stratificat – executate de SC Open Space SRL (pentru suma de 20.500 lei), mochetare – realizată de SC Ax Perpetuum Impex SRL (pentru suma de 19.763,87 lei), achiziția de videoproiector și ecran de proiecție de la 24 Evones SRL (pentru suma de 17.708,40 lei) și achiziția sistemului de sonorizare și lumini de la SC Adamaris SRL (pentru suma de 14.113,45 lei). Sumele nu conțin TVA.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

1 Comentariu

  1. Petru Florin

    Avem unul din cei mai buni primari din ţara.Bravo Dl Lucian Micu!Aveti votul nostru pentru înca 20 de mandate.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.