Funcționarii care ne fac „buletinele” au o zi a lor

de | 22/03/2018 | Administrație, Local

Lucrătorii Direcției de Evidența Informatizată a Persoanelor Roman au sărbătorit joi, 22 martie, ziua evidenției persoanelor. Aceasta este o sărbătoare nouă, ce datează de anul trecut, data fiind stabilită în urma documentării efectuate în cadrul Arhivelor Naţionale, unde a fost identificată Legea 812 din 1915 pentru controlul străinilor, controlul unora din stabilimentele publice şi pentru înfiinţarea unui birou al populaţiunii.

Evidenţa persoanelor a luat fiinţă în România în anul 1949, prin înscrierea în evidenţă a tuturor locuitorilor ţării şi eliberarea actelor de identitate tuturor românilor care au împlinit vârsta de 14 ani. Înscrierea în evidenţa persoanelor s-a realizat prin întocmirea unor fișe personale care au constituit evidența locală şi centrala, datele înscrise în aceste fișe fiind actualizate, în sistem manual, ca urmare a modificărilor intervenite în statutul civil al cetăţenilor, în cazul schimbării domiciliului, ori al eliberării unui nou act de identitate.

În anul 1990, s-a impus ca o necesitate modernizarea evidenței persoanelor, astfel încât a fost reglementată şi s-a realizat, prin preluarea în sistem informatic a datelor existente în fişele de evidenta locală manuală, înfiinţarea Registrului Naţional de Evidență a Persoanelor ca principală parte componentă a Sistemului Naţional Informatic de Evidență a Populaţiei. Cele două sisteme, manual şi informatic, au funcţionat în paralel, până în anul 2000, când evidența manuală a devenit o arhivă activă pentru istoricul datelor cetăţenilor români.

Serviciul de evidență a persoanelor de la Roman funcționează, în actuala organizare, din 2004. De atunci au fost realizate zeci de mii de documente de identitate și sute de campanii de conștientizare a cetățenilor cu privire la realizarea/schimbarea cărții de identitate. De precizat că, după Timișoara și Iași, Romanul a fost cel de-al treilea oraș din ţară care a putut să implementeze sistemul informatic prin care cetăţenii pot să se programeze online pentru eliberarea actelor de identitate de la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanei. Din aprilie 2016, la Roman este funcțional sistemul de programare online pentru depunerea actelor necesare eliberării cărții de identitate. Anul acesta se va implementa un sistem prin care cetățenii care au solicitat eliberarea unui act de identitate vor fi anunțați cu privire la momentul în care pot ridica documentul și se va realiza un sistem de programare online și pentru depunerea actelor de stare civilă.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

3 Comentarii

  1. Elena Lucica Perca

    La multi ani cu bine si Sanatate – tuturor : Lucrătorii Direcției de Evidenta Informatizata a Persoanelor – Roman !

    Răspuns
  2. Elena Mirza

    La multi ani! Fericire,spor la treburi,sanatate ,mult succes!
    Era si timpul!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.