Am apreciat mereu artiștii. Au ceva care le aparține doar lor, o alură misterioasă care stârnește cel puțin curiozitatea; și, uneori, invidia că au ceva ce este intangibil pentru noi, ceilalți. La sfârșitul săptămânii trecute am reușit să ajung la vernisajul expoziției lui Florin Mareș. Picturile sale sunt expuse, timp de câteva săptămâni, la Roman ArtGallery, un loc care s-a remarcat în spațiul cultural național și internațional datorită activităților pe care le găzduiește.

De fiecare dată când merg la un asemenea eveniment îmi place să mă uit pe îndelete la lucrări și să încerc să înțeleg ce a vrut artistul să transmită. Nu am o bogată cultură generală în domeniul picturii, graficii sau schiței, dar culoarea înseamnă viață și trăire. Când am intrat la Roman ArtGallery nu mi-am putut stăpâni un „wow!”. Pentru că ceea ce am văzut la picturile lui Florin Mareș a fost ceva în plus: o sensibilitate care vine din sufletul atistului, se odihnește un timp pe pânză, printre culori, și apoi pleacă spre privitor.

Suntem  aici ca într-o familie și împărtășim bucuria de o parte și  de alta. Pictorul Florin Mareș este un om cu o activitate cu totul și cu totul aparte. Această prezență nu  este întâmplătoare pentru că Florin Mareș a urmărit un discurs. Are un discurs foarte interesant prin rezolvări plastice și subiectele pe care a ales să le abordeze.

Iosif Haidu

Un alt coleg de penel a povestit despre cum l-a cunoscut pe Florin Mareș și cum l-au atins și pe el, în urmă cu mulți ani, emoțiile lăsate pe pânză de artist.

Am făcut cu greu o selecție din câteva sute de lucrări. Eu îl cunosc pe Florin Mareș de 35 de ani. L-am văzut într-o hală lângă fabrica de zahăr, avea un halat și cred că și un ecuson. Am intrat cu sfială în acel spațiu și m-a cuprins o emoție cu totul aparte, văzându-i lucrările, o emoție care mă încearcă și acum, după atâția ani.

Mihai Percă

Remus Lucian Ștefan a creionat câteva unghiuri prin care putem privi lucrările lui Florin Mareș.

Lucrările lui Florin Mareș merită puse în orice expoziție și în orice album al municipiului pentru că evocă o lume de poveste: lumea caselor vechi, a mahalalelor, o ume care acum nu mai există. La fel de frumos Florin Mareș  ne arată personajele ce populează pictura sa: acestea sunt sintetizate foarte expresiv din pete şi linii. Nu au o identitate precisă. Descrierea din câteva tuşe are pe lângă valoarea plastică a spontaneitaţii o puternică conotaţie simbolică: personajele sunt doar umbre, năluci de fiinţe dispărute odată cu situl. Casele ce se suprapun pe verticală, înclinate, asemenea unui castel din cărţi de joc gata să se surpe, accentuează tragismul temelor prin senzaţia de prăbuşire iminentă ce ţi-o transmit.

Remus Lucian Ștefan

Cu o modestie pe care nu o întâlnim prea des în zilele noastre, artistul a încercat să explice secretul picturilor sale.

Întotdeauna m-a atras pictura, care e ceva între spiritual. Și, dacă ai forță, o transpui în ceva material. Nu e ușor să pictezi. Să mergi cu bicicleta cu șevaletul, să lucrezi pe ploaie, soare și vânt. Mi s-a întâmplat la Oglinzi să lucrez pe timp de ploaie și a ieșit ceva ce nu pictasem niciodată.

Florin Mareș

Când a continuat să vorbească despre mahalale și despre amintirile din copilărie, cu pâinea aburindă care se transporta cu căruța, emoțiile s-au dovedit mult prea puternice, iar locul cuvintelor a fost luat de lacrimi de nostalgie.

Nu sunt un specialist în artă, ci doar un iubitor de frumos, dar a vedea lucrările lui Florin Mareș este ca un balsam protector pentru spirit. Durează mult sau puțin, depinde câtă nevoie aveți de „vindercare”.