Aleșii locali romașcani… doar o mașină de vot a intereselor altora

de | 02/05/2018 | Editorial, Județean, Local, Politică

Era o vreme când românii protestau în stradă, scandând lozinci împotriva celor care, la un moment dat, făcuseră lucruri care sfidau bunul-simț și logica, doar pentru că puteau. Între timp vremea s-a încălzit, oamenii au ieșit la altfel de întruniri – din cele plăcute, cu grătare, iarbă verde, soare și nisip de mare (pentru cei mai norocoși dintre noi). Dar ce s-a întâmplat săptămâna trecută, chiar înainte de exodul masiv către distracție, mi-a adus aminte de un slogan din perioada în care oamenii protestau: „PSD, PNL, aceeeași mizerie!”

Sloganul acesta merge mănușă la Neamț aici unde, în decurs de câteva zile, PSD și PNL au arătat că se comportă fix la fel când este vorba de interese pe care cetățenii (nu) le cunosc sau nici măcar nu le bănuiesc.

Episodul 1

Laurențiu Dulamă, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, este scos din legislativul județean pe motiv că soția lui cumpără apă de la ApaServ pentru o  entitate juridică. Astfel, în viziunea noului prefect al județului, Daniela Soroceanu, Laurențiu Dulamă ar fi într-o incompatibilitate. De parcă în Neamț sunt zeci de firme precum ApaServ și oricine poate să-și aleagă furnizorul. Colegii de presă din Neamț au acoperit subiectul, dar nu găseam nicăieri o declarație a prefectului pe acest subiect. Iar singurul document public era ordinul de încetare a mandatului, o înșiruire de articole și legi. Am încercat să obțin informații suplimentare, fiindcă emiterea unui astfel de document nu se poate face fără o justificare în spate, adică cel puțin un al document scris. De la Prefectură mi s-a explicat că referatul nu a fost oferit presei spre consultare și că doamna prefect nu a dat declarații pe acest subiect. Adevărul e că, la ce lipsit de logic e totul, e cam greu să dai declarații. Plus că Daniela Soroceanu a ajuns prefect din fotoliul de secretar al județului. Adică din aceeași postură de gardian al respectării legilor. Se pare că secretarul Daniela Soroceanu nu a văzut această „incompatibilitate”, dar prefectul Soroceanu, da. Curat murdar, mon cher! Laurențiu Dulamă a spus că va contesta decizia – totul se mută în instanță.

Episodul 2

sedinta CL 4046 buletin de vot comisia de urbanism

Înainte de ședința ordinară a Consiliului Local Roman de la sfârșitul săptămânii trecute am atras atenția asupra unui proiect de hotărâre referitor la componența comisiei de urbanism a orașului (un condamnat penal pentru fapte de corupție a fost propus a fi membru în comisia de urbanism). Vineri, proiectul a trecut fără probleme. Cu  excepția notabilă a trei consilieri (doi de la PNL și unul de la PSD), nimeni nu a considerat că e o problemă cu acea comisie. Sunt șase profesori în Consiliul Local (CL) Roman și, din informațiile noastre, toți l-au votat pe Haivas. Sunt șase tineri sub 40 de ani în CL Roman și patru dintre aceșta l-au votat pe Haivas. Acesta este mesajul pe care consilierii noștri îl transmit către romașcani: că sunt o perfectă mașină de vot. Am vorbit cu câțiva dintre consilieri după ședință: unii nu știau pe unde să plece mai repede, alții au spus că Haivas este un urbanist și nu a fost condamnat pentru fapte ce țin de acest aspect, alții au spus că această comisie a fost propusă de arhitectul șef al orașului și că o singură persoană deține cele două calități absolut necesare pentru a fi parte din comisie: membru în Ordinul Arhitecților și membru în Registrul Urbaniștilor din România. Pe profesorii din CL i-am  întrebat cum ar explica ei acest vot elevilor lor. Evident, nu am primit un răspuns în afară de cel de mai sus, cu apartenența la cele două organizații profesionale, cu adăugarea că „știu că așa pare, dar…”. Alți consilieri au spus că „așa s-a decis”.

Să nu aibă dreptate cei care au scandat „PNL, PSD, aceeași mizerie”?

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.