Romanul a fost gazda Campionatului Național de Qwan Ki Do

267

Timp de două zile orașul Roman a fost capitala practicanților de arte marțiale, sâmbătă și duminică, 12-13 mai, la Sala Sporturilor, desfășurându-se a 28-a ediție a Campionatului Național de Qwan Ki Do, în organizarea Federației Române de Arte Marțiale sub egida Ministerului Tineretului și Sportului. Nu este prima dată când un astfel de eveniment de anvergură națională a fost organizat la Roman, Consiliul Local Roman, CSM Roman și Clubul Bao Roman devenind deja parteneri tradiționali la organizarea de astfel de competiții sau stagii de pregătire.

Competitorii, practicanții de Qwan Ki Do și însoțitorii s-au adunat în număr mare, peste 1000 de persoane fiind prezente în cele două zile la Sala Sporturilor. La proba tehnică au fost 250 de competitori, la fel și la proba de luptă, unii dintre ei concurând la ambele probe, în total peste 400 de competitori din 28 de cluburi din toată țara au evoluat pe saltelele din sală, fiind arbitrați de 50 de arbitri, dintre ei șase fiind romașcani. Mihai Cristea de la clubul Bao Roman, antrenor emerit și membru în Colegiul Antrenorilor de Qwan Ki Do, practicant de Qwan Ki Do cu centură neagră patru dang, sub îndrumarea directorul tehnic al federației Ovidiu Covaci, centură neagră șapte dang, a fost unul dintre organizatorii evenimentului.

Romașcanii practicanți de Qwan Ki Do au adus clubului Bao Roman 19 medalii: 5 de aur, 6 de argint și 8 de bronz.

  • David Ștefănuț Simion – locul 1 juniori 13-15 ani, locul 2 sincron juniori, locul 3 luptă pe echipe 13-15 ani;
  • Sebastian Ciotu – locul 1 juniori 13-15 ani, locul 2 sincron juniori, locul 3 luptă pe echipe 13-15 ani;
  • Ștefan Valentin Poeată – locul 1 juniori 16-17 ani, locul 3 sincron juniori, locul 3 luptă pe echipe 16-17 ani;
  • Gabriel Moisei – locul 1 seniori grade albastre, locul 1 sincron seniori grade albastre;
  • Mihai – Andrei Nădejde – locul 1 sincron seniori grade albastre, locul 2 seniori grade albastre;
  • Liviu Rățoi – locul 1 sincron seniori grade albastre;
  • Dragoș Bulgaru – locul 2 sincron juniori, locul 3 juniori 13-15, locul 3 luptă pe echipe 13-15 ani;
  • Nicu Victor Pița – locul 2 seniori grade albastre;
  • Andreea Moisă – locul 2 senioare grade albastre;
  • Mihai Alexandru Bandur – doua medalii de argint la proba tehnică și proba de luptă la categoria centuri negre masculin, locul 3 sincron centuri negre;
  • Ștefan Ursu – locul 3 sincron juniori, locul 3 luptă pe echipe 16-17 ani;
  • Radu Mihai Cozma – locul 3 sincron juniori, locul 3 luptă pe echipe 16-17 ani;
  • Adina Simion – locul 3 senioare grade albastre;
  • Paul Adrian Creangă – locul 3 luptă pe echipe 13-15 ani;
  • Georgian Monel Gherghel – locul 3 luptă pe echipe 16-17 ani;
  • Ana Varvarei –  locul 3 luptă senioare;
  • Alexandru Giurgi – locul 3 luptă centuri negre, locul 3 sincron centuri negre;
  • Vladuț Alexandru Agafiței – locul 3 sincron centuri negre.

 

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Privacy Preference Center

Esențiale

Aceste cookie-uri sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre. Acestea sunt, de obicei, stabilite numai ca răspuns la acțiunile efectuate de dvs. care reprezintă o solicitare de servicii, cum ar fi setarea preferințelor de confidențialitate, autentificarea sau completarea formularelor. Puteți seta browserul să vă blocheze sau să vă avertizeze despre aceste module cookie, dar anumite părți ale site-ului nu vor funcționa. Aceste cookie-uri nu stochează nici o informație de identificare personală.

gdpr,PHPSESSID

Publicitate

Aceste cookie-uri pot fi setate pe site-ul nostru de către partenerii noștri de publicitate. Acestea pot fi utilizate de aceste companii pentru a construi un profil al intereselor dvs. și pentru a vă afișa anunțuri relevante pe alte site-uri. Nu stochează informații personale în mod direct, ci se bazează pe identificarea unică a browserului și a dispozitivului dvs. de internet. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, veți avea parte de o publicitate mai puțin personalizată.

OAID

Analiză

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanța site-ului nostru. Ele ne ajută să știm ce pagini sunt cele mai puțin populare și să vedem cum se deplasează vizitatorii în jurul site-ului. Toate informațiile pe care le colectează aceste cookie-uri sunt agregate și, prin urmare, anonime. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, nu vom ști când ați vizitat site-ul nostru și nu vom putea monitoriza performanța acestuia.

_gid,_ga

Other