Salon internațional de invenții la Iași

de | 15/05/2018 | Național, Social

EUROINVENT, cel mai mare salon de invenții din Europa de Sud-Est, se va desfășura în perioada 17-19 mai, la Palatul Culturii din Iași. Evenimentul, organizat de Forumul Inventatorilor Români, Europe Direct Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, va aduce în același loc peste 400 de invenții din peste 20 de țări participante.

Unul dintre premii va fi în valoare de 10.000 lei. Bursa se va acorda pentru al treilea an consecutiv, fiind oferită de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. În anul 2016, prima husă care încărca telefonul mobil cu energie regenerabilă – fără utilizarea prizei și a curentului electric – a fost invenția care a convins publicul de valoarea și utilitatea ei în societate, prin efectele pozitive directe asupra utilizatorilor și a mediului. În anul următor, proiectul desemnat câștigător a fost mănuşa mecatronică, un ajutor important venit în sprijinul pacienților afectați de paralizie. Dispozitivul conectat la un computer produce mişcare, prin intermediul electrozilor care se ataşază pe muşchi, ajutând la recuperarea mult mai rapidă a pacienților.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.