Doamna Lala ne-a oferit „Crâmpeie de viață” prin „Poeme iubite”

de | 25/05/2018 | Cultură, Local

Elena Foghel, care pentru cunoscuți este Doamna Lala, a lansat săptămâna aceasta două noi volume de poezie: „Crâmpeie de viață” și „Poeme iubite”. Astfel, autoarea are trei volume care au văzut deja lumina tiparului, primul volum – „Poeme trăite” – fiind lansat în toamna anului trecut.

Lansarea de carte a avut loc miercuri, 23 mai, la Muzeul de Artă Roman, în prezența mai multor prieteni ai autoarei, dar și a trupei de teatru „Dan Alecsandrescu”. Recenziile volumelor au fost făcute de scriitorul Mircea Bostan, jurnalista (și profesoara) Flora Ordean, actrița (și profesoara) Daniela Pețenchi, în timp ce Mariana Levărdă a fost cea care a moderat evenimentul.

O parte dintre poeziile Elenei Foghel au fost recitate de membrii trupei de teatru „Dan Alecsandrescu”, interpreții reuțind să emoționeze audiența.

În ultima parte a evenimentului, autoarea a mulțumit celor prezenți și a vorbit despre planurile sale de viitor în ceea ce privește poezia.

Am scris din dorința de a bucura și peceilalți din jurul meu. Când eram tânără, cineva mi-a spus că sunt egoiestă pentru că nu public ceea ce scriu și alte persoane nu se pot bucura de poeziile mele. Dar eu am spus că până nu ajung la 1.000 de poezii, nu public nimic. De ceva timp folosesc un mijloc pe care mi l-a oferit fiul meu… cam toate fiul meu mi le-a oferit, ca să fiu cinstită. El este colaboratorul,  este coautorul, este sufletul meu în tot ce am scris eu. Am folosit laptopul. Am scris poeziile mele pe Facebook. Am avut succes și atunci am spus că e cazul să public volume. Pe viitor vreau să scriu o carte de poezii pentru copii, în colaborare cu Iulian Negru. Eu voi veni cu poeziile, iar copiii pe care el îi  are la grădinița de arhitectură vor face desenele. Va ieși un lucru extraordinar.

Elena Foghel, autoare

Elena Foghel este mama colegului nostru de breaslă, Cristian Foghel (Neamțu). Acesta este, de asemenea, actor în trupa de teatru „Dan Alecsandrescu”.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca