Zilele Spitalului Roman, la a III-a ediție

de | 25/05/2018 | Actualitate, Local, Sănătate

Joi, 24 mai, angajații Spitalului Roman au avut motiv de sărbătoare, întrucât a fost dechisă a III-a ediție a Zilelor Spitalului Municipal de Urgență Roman.

Prima dintre activități a avut loc joi după-amiază, în sala de festivități a Primăriei. În prima pare a întâlnirii, managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman, dr. Maria Andrici, a mulțumit tuturor celor prezenți, nominalizându-i pe inivitații din alte orașe, managerii altor spitale, cercetători și reprezentanți ai altor instituții cu care spitalul colaborează.

 

Vă felicit pentru ceea ce faceți și vă urez la mulți ani. În anul centenarului, cred că și lumea medicală trebuie să sărbătorească și să aibă acțiuni care să pună în valoare importanța lumii medicale în istoria poporului român. Vreau să vă asigur de tot sprijinul Consiliului Județean (CJ) Neamț, instituția pe care o conduc va fi alături de Spitalul Municipal de Urgență Roman iar eu, ca președinte al CJ Neamț voi răspunde pozitiv oricăror solicitări care vor veni din partea dumneavoastră.

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț

La fel ca antevorbitorul său, primarul Romanului a promis că va sprijini mereu unitatea spitalicească.Zilele Spitalului Roman editia 3 Laurentiu Leoreanu Ionel Arsene Lucian Micu 6515

E o bucurie să celebrăm azi zilele spitalului. Ne bucurăm că, pe tot acest parcurs, Primăria a fost un partener de încredere pentru unitatea în care dumneavoastră vă desfășurați activitatea. Dintotdeauna, pentru Primărie sănătatea a fost unul dintre pilonii principali și, ca drept dovadă, în ultimii ani, din punct de vedere administrativ s-au realizat foarte multe lucruri, au fost investiții de amploare și încetul cu încetul, unitatea medicală și-a schimbat fața, devenind un spital râvnit din punct de vedere al dotărilor. Întotdeauna vom avea ușa deschisă pentru spital, din dorința de a crește calitatea actului medical. De altfel, în această perioadă, specialiști din Primărie și colegi din spital lucrează pentru un proiect cu finanțare europeană.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Fostul primar al municipiului a amintit de momentul în care spitalul a fost preluat de administrația locală.

În anul 2010, când am preluat în administrare Spitalul Municipal de Urgență Roman, vă fac o mărturisire, nu a fost un moment tocmai fericit. Pentru că veneam după o perioadă în care am preluat sistemul de educație, sistemul de ordine publică, evidența informatizată a persoanei. Și toate aceste domenii se descentralizau prin transferul de responsabilități, dar mai puțin și componenta financiară. Drept pentru care am primit cu destulă îngrijorare acest lucru. Dar ne-am așezat la masa de lucru, am gândit și-am pornit la drum. Și puteți privi în oglinda retrovizoare ce era acum opt ani de zile, ce-avem astăzi. La un moment dat mai rămăseseră trei secții de modernizat și sunt convins că și acestea, într-un timp foarte scurt, vor fi finalizate.

deputat Laurențiu Leoreanu

Manifestarea a continuat cu partea de comunicări despre istoria medicinei din Roman din ultimul secol. Vineri, 25 mai, lucrările capătă un caracter pronunțat științific, fiind susținute comunicări pe specialități.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.