Femeie accidentată pe trecerea de pietoni de un microbuz de transport local

de | 09/06/2018 | Actualitate, Local

O femeie de aproximativ 55 de ani a fost accidentată sâmbătă, 9 iunie, pe trecerea pentru pietoni de un microbuz de transport public local. Evenimentul nedorit a avut loc pe bulevardul Roman Mușat, la doi măgari, în jurul orei 11.30.

Microbuzul se deplasa dinspre doi măgari spre centru și femeia accidentată traversa strada pe trecerea de pietoni de după sensul giratoriu, Imediat după accident, victima a fost transportată la spital, iar șoferul a trebuit să dea explicații polițiștilor ajunși la fața locului.

În dreptul magazinului Profi a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un autovehicul destinat transportului public de persoane, ce efectua o cursă regulată pe traseul 3 Kaufland – Dedeman. Șoferul autovehiculului a surprins și accidentat un pieton ce se afla regulamentar în traversare, pe trecerea pentru pietoni, de la dreapta spre stânga direcției de deplasare a autovehiculului. Șoferul a fost testat și nu a consumat alcool. Efectuăm cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului rutier.

comsiar Iulian Cloșcă, Biroul Rutier Roman

Pentru anchetatori, misiunea va fi ușurată de camerele stradale și de camera de bord de pe microbuzul de transport persoane. Nu este prima dată când un autovehicul aparținând firmei Pristyl este implicat într-un incident rutier. În urmă cu câteva săptămâni, un alt microbuz de transport local a intrat în gardul unei case.

accident microbuz Pristyl doi magari 6988 accident microbuz Pristyl doi magari 6989 accident microbuz Pristyl doi magari 6991 accident microbuz Pristyl doi magari 6994 accident microbuz Pristyl doi magari 6995

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.