Doar 89% dintre elevii nemțeni de a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Națională. Deputatul Leoreanu: „Aceasta devine o problemă a întregii societăţi”

de | 18/06/2018 | Educație, Județean

Din miile de elevi care s-au înscris în clasa întâi în anul 2010, cea mai mare parte au ajuns să termine, anul acesta, clasa a VIII-a. Am fi dorit să vă oferim cifre mai exacte, dar nici Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț și nici Institutul Național de Statistică (INS) nu au o arhivă în acest sens. La fiecare raportare, clasele ciclul primar și din ciclul gimnazial sunt luate la pachet. Știm, astfel, că în anul școlar 2010 – 2011 au fost în ciclul primar 20.991 elevi (conform unui raport al Inspectoratului Școlar Județean Neamț); deci, aproximativ 5.000 de elevi erau atunci în clasa I. Evident, împărțirea nu reflectă numărul exact și precis al elevilor care în anul școlar 2010 – 2011 intrau în clasa I.

Dar ceea ce știm sigur este faptul că în fiecare an școlar a existat abandon școlar. Până în anul 2015 inclusv, Institutul Național de Statistică calcula rata anuală a abandonului școlar pe niveluri de educație (primar, gimnazial, liceal, etc) în fiecare județ. Din 2016 nu a mai vrut nimeni să știe cât de mulți copii abandonează cursurile. În perioada 2010 – 2015, în județul Neamț rata de abandon școlar a fost de până în 2%, cu mici variații, la fiecare nivel de educație, dar crescătoare pe măsură ce elevii creșteau; mai exact, cu cât elevul e mai mare, cu atât riscul de a abandona școala crește. Procentul pare mic, dar înseamnă că în fiecare an au fost cel puțin câteva zeci de copii din județ care s-au pierdut pe drum.

S-a ajuns în septembrie 2017, atunci când prichindeii care au intrat în clasa I în 2010, în acest an școlar au intrat în clasa a VIII-a. La nivelul județului Neamț au intrat în clasa a VIII-a 4.568 de elevi. Dintre aceștia, doar 4.089 s-au înscris la Evaluarea Națională. Adică doar 89,5%. Ce se întâmplă cu ceilalți 10,5% dintre elevi?

Deputatul Laurențiu Leoreanu, fost profesor și director de liceu, consideră că cei mai mulți nu au bani pentru a merge mai departe.

Trag un semnal de alarmă care, pe fondul unor preocupări pur politicianiste ale actualei guvernări, a scăpat total din atenţia opiniei publice: la nivel național, din 179.000 de elevi înscrişi in clasa a VIII-a, aproximativ 30.000 nu s-au înscris la examenele Evaluării Naţionale din această sesiune. Cel mai probabil, o parte dintre aceşti elevi au abandonat şcoala din cauza situaţiei materiale precare sau pentru că provin din familii cu o situaţie dificilă. Pe această cale, solicit ministrului Educaţiei să prezinte care sunt măsurile pe care le propune pentru a întinde o mână de ajutor acestor elevi care nu au susţinut nici măcar examenul de încheiere al celor opt ani de şcoală. În timp, aceasta devine o problemă a întregii societăţi: aceştia au probleme în a-şi continua studiile, iar posibilităţile lor de dezvoltare devin limitate. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, în aşteptarea rezultatelor, trebuie precizat că, la simulările din martie, nici măcar 50% dintre elevii de clasa a VIII-a nu au obţinut media generală peste 5.”

deputat Laurențiu Leoreanu, vicepreședinte PNL

Cele mai recente date privind abandonul școlar la nivelul județului Neamț datează din decembrie 2017. În ultima lună a anului trecut s-au înregistrat 52.450 de absențe nemotivate; 369 de elevi nu se prezentaseră la cursuri de la începutul anului școlar, iar 21 de elevi au fost exmatriculați din cauza absenteismului.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.