O nouă lege pentru asociațiile de proprietari

de | 26/06/2018 | Național, Politică

În curând, aosciațiile de proprietari se vor ghida după o nouă lege. Marți, 16 iunie, deputații au votat un nou act normativ pentru funcționarea asociațiilor de proprietari. Odată trecută de Parlament, legea va intra în vigoare numai după ce va fi promulgată de președintele României și, apoi, publicată în Monitorul Oficial.

Proiectul de lege votat de parlamentari stabilește condiţii clare pentru folosinţa, modificarea şi întreţinerea locuinţei, normele de conduită în cadrul condominiului sau principiile de stabilire a cotelor de proprietate comună asupra imobilului.

Alte prevederi:

  • eficientizarea administrării locuinţelor;
  • o mai bună structură a organelor de conducere ale asociaţiilor de proprietari;
  • instituirea regulamentului condominiului;
  • clarificarea şi eficientizarea relaţiei dintre autorităţile publice şi asociaţiile de proprietari;
  • existența fondului de rulment;
  • existența fondului de reparații anual;
  • explicații detaliate cu privire la calculul costurilor lunare;
  • lucrări de reabilitare și modificare a aspectului fațadei, făcute unitar.

La proiectul de modificare a legii asociațiilor de proprietari a contribuit și deputatul Laurențiu Leoreanu. În luna martie, parlamentarul a organizat la Roman o dezbatere cu președinții și administratorii asociațiilor de proprietari pentru a amenda proiectul de lege cu eventuale propuneri venite de la participanții la dezbatere.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.