Caravan TIFF revine la Roman pe 17 și 18 iulie

de | 09/07/2018 | Actualitate, Cultură, Local

UPDATE: Pentru că miercuri, 18 iulie, se anunță precipitații, primarul municipiului Roman a precizat că va fi pusă la dispoziție sala mare a Primăriei, astfel încât spectatorii să poată vedea filmul indiferent de vreme.

Cea de-a noua ediție a Caravanei TIFF continuă, iar prima oprire a lunii iulie va fi la Roman, între 17 și 18 iulie. Publicul iubitor de film va putea urmări două producții de excepție, în parcarea din Piața Roman Vodă,  începând cu ora 21:45. Intrarea este liberă.

Marți, 17 iulie, începând cu ora 21.45, va începe proiecția filmului Jafuri, mașini și fidelitate fără limite / Le Fidèle (r. Michael Roskam). Lansat în toamna anului trecut, în cadrul Festivalului Internaționat de la Veneția, cel de-al treilea lungmetraj din cariera regizorului belgian promite o poveste de iubire plină de obstacole și provocări, adusă la viață de Matthias Schoenaerts și Adèle Exarchopoulos, care îi va ține pe spectatori în suspans preț de mai bine de două ore.

A doua seară de proiecții organizată de Caravana TIFF în Roman, le aduce spectatorilor, începând tot cu ora 21.45, filmul La revedere acolo sus / Au revoir là-haut / See You Up There (r. Albert Dupontel), câștigător a 5 trofee César. Povestea tragi-comică a protagoniștilor, inspirată de romanul omonim al lui Pierre Lemaitre, este parcă special construită pentru a reaminti publicului că tema absurdității războiului nu se va demoda niciodată. În ziua în care este anunţat armistiţiul cu Germania şi focurile încetează, soldaţii Albert Maillard (interpretat de Dupontel însuşi) şi Edouard Pericourt (Nahuel Perez Biscayart) răsuflă uşuraţi: au supravieţuit celor patru ani de război. Totuşi, comandantul unităţii lor, locotenentul Pradelle (Lauren Lafitte) îşi doreşte continuarea acestuia, aşa că îşi trimite proprii oameni într-un măcel orchestrat pe loc.

Program Caravana TIFF Roman 2018

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.