Jandarmii și jandarmeriadele

de | 13/08/2018 | Editorial

Indiferent de arma sub care își serveau patria, jurământul militarilor din România socialistă era unul singur și avea coordonate morale precise: devotament față de popor și pedepsirea legală în cazul încălcării jurământului. După Revoluție, acesta și-a păstrat caracterul: credință nestrămutată poporului român și pedeapsă aspră pentru încălcarea codului onoarei. Din anul 2005, Jandarmeria Română are un jurământ aparte față de cel al militarilor, în care nu mai este specificat faptul că acțiunile sale servesc poporul, sau că acela care îl încalcă va fi pedepsit. De atunci încoace, jandarmii jură doar să păstreze secretul profesional, transformându-se, ușor, dar sigur, dintr-o instituție istorică într-un aparat ocult de represiune care acționează doar la ordinele stăpânilor politici, indiferent de culoarea lor.

Înainte de decembrie 1989, jandarmii nu au existat decât în poveștile bunicilor. Jandarmeria Română fusese activă vreme de 90 de ani, din 1859 până în ianuarie 1949, când “dictatura proletariatului” decretează înființarea Trupelor de Securitate și subordonarea fostelor trupe de jandarmi. Din acel moment, cei mai mulți dintre foștii angajați ai Jandarmeriei au fost arestați și condamnați politic pentru simplul fapt că slujiseră în vremea Coroanei. În locul lor, după un stagiu de îndoctrinare ideologică de doar câteva luni, au apărut tinerii securiști din cadrul Şcolii Ministerului Securităţii Statului care au avut drept obiectiv în primii ani “neutralizarea forţelor contrarevoluţionare”.

Serviciul militar obligatoriu din timpul regimului comunist a cernut, fără discernământ dar cu perseverență, milioane de tineri bărbați români, cei mai mulți niște puști de 18-20 de ani. În cadrul Ministerului de Interne, au existat și câteva unități de Securitate special înființate pentru instruirea militară a absolvenților de liceu și a unor studenți cu origini sănătoase. “Și… unde-o să faci armata?” – îți întrebai unii colegii de leat după absolvire. “La Securitate!” – venea răspunsul dezinvolt. Devenise aproape o mândrie să fii ales de comisia de recrutare pentru satisfacerea stagiului militar într-o unitate de Securitate, deoarece acestea instruiau câteva sute de soldați, pe când o unitate a M.Ap.N. câteva mii. Mai mult ca sigur, niciunul din cei care au apucat să facă armata acolo nu au înțeles ce le hărăzise destinul. Sau Centrul de Recrutare. Știau doar de la cursurile de P.T.A.P. (Pregatirea Tineretului pentru Apararea Patriei) că trebuie să-și facă datoria față de țară și popor.

Jurământul militar înainte de 1989 (fragment)

“Eu, …, cetăţean al Republicii Socialiste România, intrând în rândul forţelor armate, jur să fiu devotat poporului muncitor, patriei mele şi conducerii de stat a Republicii Socialiste România. (…) 
Jur (…) să execut fără şovăire prevederile regulamentelor militare şi ordinele comandanţilor şi şefilor mei. 
Dacă voi călca jurământul meu, să mă lovească pedeapsa aspră a legii Republicii Socialiste România şi să-mi atrag ura şi dispreţul oamenilor muncii. (…)
Mă leg să îndeplinesc întocmai jurământul meu, pentru libertatea şi fericirea patriei şi a poporului muncitor.”

După efectuarea unui stagiu inițial de instrucție de 3 luni, cei care absolveau Școala de gradați din cadrul unității deveneau, la rândul lor, instructori pentru noii “boboci”, pe când cei care rămâneau cu gradul de soldat urmau să patruleze în fiecare noapte prin oraș, alături de un subofițer de miliție și un muncitor de la “Gărzile Patriotice”. Li se spunea patrule mixte și rolul lor era acela de a veghea la păstrarea liniștii și ordinii publice, precum și de a preveni fapte ale “elementelor infracționale”, indiferent de natura lor. Totul pentru liniștea conducătorilor de partid și de stat (unii și aceiași), nicidecum “pentru bunul mers al societății”. Deja încep să se vadă similitudinile cu rolul noilor cerberi deghizați în Robocopi. Comanda politică era și atunci, ca și acum, singura care putea constitui un ordin pe unitate.

În zilele revoltei populare, urmată de lovitura militară de stat din decembrie 1989, au ieșit la iveală marile orgolii dintre capii M.Ap.N. și M.A.I.. Alături de măcelărirea populației civile, au fost sacrificați zeci de oameni aparținând unităților de Securitate, prin tehnici manipulatorii de dezinformare, majoritatea fiind tineri din cadrul Școlii de subofițeri de miliție de la Câmpina. Alți soldați în termen din cadrul M.A.I. au fost trimiși să păzească instituții centrale ale statului, unde au devenit ținte zile în șir pentru „teroriști”, cei mai mulți fiind uciși de lunetiști sau răniți de trasoare. În viziunea orchestratorilor cu haină militară, sarabanda de exemple vizuale cu „teroriști anihilați”, prezentate de TVR, în fapt niște filmări needitate cu autobuze și camioane mitraliate pline de cadavrele viitorilor milițieni, trebuia să constituie ispășirea publică a unei vinovății de jumătate de secol. Pofta de sânge a românilor terorizați generații la rând trebuia satisfăcută. Totodată, acest tip de manipulare criminală s-a dorit a fi reinventarea, prin simpla revenirea la vechea denumire istorică, a noii structuri de forță și control al populației: Jandarmeria Română. Fără efort, fără bătăi de cap. În rest, nimic nu se schimbă, metodele de diversiune sunt predate în continuare cu succes, iar oamenii loiali noului conducător rămân pe poziții, devenind jandarmi din securiști.

Jurământul militar din 1990 (fragment)

„Eu, …, intrând în rândurile forțelor armate, jur credință nestrămutată poporului român și patriei mele.
Jur să respect legile țării, să execut întocmai cerințele regulamentelor militare și ordinele comandanților și șefilor mei, atât în timp de pace, cât și în timp de război.
(…) Dacă voi călca jurământul meu, să suport pedeapsa aspră a legilor patriei mele, România.”

Ce a urmat e binecunoscut. Jandarmeriada 1.0 s-a consumat în anii 1990 și 1991, când au avut loc primele 4 intervenții în forță împotriva propriului popor, soldate cu rănirea a peste 1200 de oameni și chiar uciderea a peste 100 de cetățeni care protestatau sau se aflau în „zonele de intervenție”. Toate cele patru imixtiuni în viața socială și politică a țării (debarcarea guvernului Petre Roman), cunoscute ca „mineriade”, au produs primele consecințe grave asupra moralului și psihicului românilor, mulți alegând să emigreze după acestea. Implicarea Jandarmeriei și rolul său de coordonator principal în toate evenimentele sunt dovedite prin înregistrări audio-video și mărturii ale supraviețuitorilor agresați fizic. Asta în pofida încercărilor de mușamalizare și a constantelor intervenții venite din plan politic pentru clasarea dosarelor de către organele de cercetare penală. Primele încercări de democratizare reală a țării au eșuat, așadar, pentru simplul motiv că (re)înființata instituție a Jandarmeriei a ales să slujească un regim politic, în locul poporului român, urmând astfel neabătută metodele fostei Securități.

La începutul anului 2012, în timpul celui de-al doilea mandat de președinte al lui Traian Băsescu și a guvernării marionetă Boc, a avut loc Jandarmeriada 2.0. Români din toate orașele au început să iasă din case, după protestul inițiat la București cu o zi în urmă, în încercarea de a-l proteja pe dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD, de măsurile abuzive de liberalizare a sistemului medical de urgență anunțate în direct la televizor de însuși președintele țării. Au urmat 7 zile de foc, cu nenumărate intervenții disproporționate asupra manifestanților pașnici ale aceleeași, ați ghicit, Jandarmerii Române. Zeci de oameni au fost bătuți și săltați pentru că îndrăzniseră să-și exprime un punct de vedere în public, fiind duși către mai multe secții de Poliție, unde au fost reținuți abuziv timp de mai multe ore. Jandarmii au acționat la ordin politic, ca de fiecare dată până atunci, încercând să intimideze populația prin metodele binecunoscute de infiltrare în rândul demonstranților a unor așa-ziși ultrași din galeriile de fotbal bucureștene. Atacurile succesive ale acestora asupra trupelor de jandarmi au încercat, fără succes, să imprime protestelor de stradă un caracter violent de tip anarhist pentru a justifica măsurile de intervenție în forță asupra românilor.

Jurământul militar din 2006 până în prezent

„Eu, …, jur credință patriei mele, România. 
Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. 
Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. 
Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Jurământul jandarmilor din 2005 până în prezent

„Eu,…, jur să respect Constituția și legile României, să păstrez secretul profesional și să-mi îndeplinesc cu bună-credință sarcinile încredințate. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

În data de 10 august 2018, ne-am trezit pe cap și cu Jandarmeriada 3.0, în cea mai frumoasă sărbătoare a unirii românilor de pretutindeni. Ne-am spus că vom protesta ca să ne dovedim că suntem daci liberi, celebrând diversitatea și, totodată, spiritul unit al nației din care ne tragem. Ei ne-au răspuns cu dispozitive de asalt și armamentul din dotare, îngenunchind femei, copii, oameni cu dizabilități și vârstnici. Ne-au lovit în momente în care eram fără apărare. Ne-au hăituit pe străzi lăturalnice unde ne așteptau alții de teapa lor. Ne vom ridica, cum am făcut de-atâtea ori, și le vom cânta în nas fără să clipim de durere-n suflet. Ei sunt lupi tineri. Atacă în haită și latră în gol. Noi am devenit acvile și zimbri cu inima senină. Purtăm ca o pelerină vestea că neamul nostru își încheie ciclul istoric al fricii în oase. Am învățat să ne înfruntăm destinul ca pe un cordon de scutieri.

Din Legea privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române

Art. 2. – Jandarmeria Română își desfășoară activitatea în interesul cetățenilor, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii.

Art. 27. (2)b – În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, personalul militar al Jandarmeriei Române are obligația să legitimeze orice persoană când există indicii temeinice că a săvârșit, săvârșește sau se pregătește să săvârșească o faptă ce constituie infracțiune ori contravenție, precum și persoanele care solicită intrarea într-un perimetru legal restricționat.

Art. 30. – În caz de absolută necesitate și atunci când folosirea altor mijloace de imobilizare sau de constrângere nu a dat rezultate, jandarmii fac uz de armă în condițiile strict prevăzute de lege.

Art. 36. – Se interzice folosirea mijloacelor prevăzute la art. 29 (a armamentului din dotare cu muniția aferentă, inclusiv dispozitive cu substanțe iritant lacrimogene sau jeturi de apă – n.n.) împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, împotriva persoanelor cu semne vădite de invaliditate și împotriva copiilor, cu excepția cazurilor în care aceștia înfăptuiesc un atac armat ori în grup, care pune în pericol viața sau integritatea corporală a uneia ori a mai multor persoane.

Art. 37. – În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, personalul din Jandarmeria Română are obligația să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului și să acorde primul ajutor medical persoanelor care au nevoie de acesta ca urmare a intervenției în forță.

Articol scris de Daniel Marcu

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.