Opt tineri curajoși dau culoare unui festival de artă stradală

de | 28/08/2018 | Eveniment, Local

Opt tineri curajoși vor organiza la Roman, în perioada 5 – 6 septembrie, Roman Art Street, festival de artă stradală dedicat tuturor iubitorilor de frumos și de neconvențional.

Roman Art Street a prins contur în cadrul Roman 3D, un program al KultHub pentru tineri, în cadrul căruia sunt promovate voluntariatul, antreprenoriatul, lidershipul și munca în echipă. Participanții în cadrul Roman 3D au avut mai multe propuneri, iar unele s-au dovedit a avea potențial de materializare.

Inițial am fost o echipă, apoi ni s-a mai alăturat una, astfel că acum suntem opt persoane implicate în organizare. Roman Art Street se va desfășura pe parcursul a două zile, iar în program sunt incluse workshopuri de pictură, grafitti, teatru, sculptură și literatură. Vom avea mai mulți speakeri din Roman, dar și doi artiști în grafitti de la București, care au participat la numeroase concursuri dedicate artei stradale. Există această percepție că grafitti înseamnă vandalism, dar este o artă și în comunitățile mai mari, cosmopolite, există deja o deschidere față de acest tip de exprimare artistică.

Adelina Iștoc, coordonator Roman Art Street

Pentru că festivalul a pornit de la ideea unui eveniment dedicat grafitti, la  Roman au fost invitați și vor participa și doi tineri care promovează această artă urbană în București.

Vor veni la Roman Sowk şi Nteke; acestea sunt două pseudonime, evident, dar sunt nume cunoscute printre pasionații de grafitti. Sowk a făcut şi şcoala de grafitti la Urban Collectors, va avea ce să transmită. Roman Art Street este deschis tuturor tinerilor din Roman și din zonă care au cel puțin 14 ani. Festivalul de artă stradală va avea loc în complexul de agrement Moldova, aproape de gardul stadionului. De altfel, pe acest gard de beton vom „exersa”, acolo ne-a dat voie Primăria.

Diana Dumitrașcu, membru în echipa de organizare

Pe lângă detaliile logistice, organizatorii caută acum și sponsori pentru realizarea acestui festival, bugetul evenimentului fiind estimat la 3.000 lei.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca