Un eveniment cultural „altfel”, dedicat lui Max Blecher

de | 24/09/2018 | Cultură, Local

Echipa Blecher Fest anunță organizarea pe 30 septembrie a unui eveniment cutlural altfel dedicat scriitorului romașcan Max Blecher. Evenimentul va începe la orele 16:00 și va avea loc în Piațeta Max Blecher (lânga Casa de Cultură). În caz de vreme rea, evenimentul se va ține în incinta Casei de Cultură, în sala mică.

Imediat după terminarea ediției de anul acesta a Blecher Fest, ne-am tot gândit ce alte activități inspirate de Blecher și de scrierile sale am mai putea face la Roman pentru a nu pierde vibe-ul creat în jurul acestui scriitor de geniu. Așa s-a născut evenimentul cultural ce va avea loc la finele lunii septembrie în Roman, în Piațeta Max Blecher, piațetă care are potențialul de a deveni un spațiu cultural vibrant în aer liber în inima orașului.

Irina Mihălcuț, coordonatoarea evenimentului

Echipa Blecher Fest a decis să origanizeze această întâlnire culturală din mai multe motive: să marcheze faptul că există în Roman o piațetă ce poartă numele lui M. Blecher, de a cărei existență nu știe aproape nimeni, deși a fost numită astfel din 2009; să îl sărbătorească pe M. Blecher (data lui de naștere este, conform ultimelor cercetări, 30 septembrie și nu 8 septembrie cum se credea); să dea posibilitatea romașcanilor de a afla detalii interesante despre viața și scrierile lui Blecher de la cel mai mare cercetător blecherian, criticul literar Doris Mironescu și să se bucure momente artistice pregătite de tinerii actori de la Trupa De Teatru Gong.

Evenimentul este organizat de Anima Intelligentia, Asociaţia Culturală Pro-Loco, KULTHub, cu susținerea AraEvents – Sound, Light & Video Solutions și Primăria Municipiului Roman.

Echipa Blecher Fest pregătește și alte surpize pe care le va dezvălui în zilele următoare.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.