Strămoșii, primarul și pistele de biciclete

de | 25/09/2018 | Administrație, Editorial, Local

La Roman, Săptămâna Mobilității a ținut o zi, singura manifestare dedicată fiind o cursă de biciclete. Municipiul Roman nici nu s-a înscris în lista participanților la European Mobility Week, din România fiind înscrise pe listă 39 de orașe printre care Buhuși, Gherla și Cehu Silvaniei. Unele orașe au avut activități dedicate toată săptămâna, unele nu au mai permis accesul mașinilor în anumite zone din orașe, unele au asigurat transportul gratis cu mijloacele în comun dacă prezintă permisul de conducere, iar unele au făcut ce a făsut și Primăria Roman: au organizat o cursă de biciclete.  La nivel guvernamental interesul pentru acest eveniment e dat de faptul că site-ul mobilityweek.ro este indisponibil.

Primarul Lucian Micu s-a arătat încântat de evenimentul de la Roman. Și are de ce: peste o sută de cicliști, adulți și copii, au pedalat câteva zeci de minute în jurul orașului, cu traseul asigurat de poliție și antemergător cu girofar.

Cu ocazia săptămânii mobilității am organizat un tur ciclist. A fost un eveniment care și-a propus încurajarea metodelor alternative de deplasare și scopul principal a fost acela de a promova mișcarea și sportul, pentru un mod de viață sănătos pentru copii, evitând astfel una din cauzele obezității și anume sedentarismul, iar în subsidiar un alt argument este acela de protecție a mediului și vreau să vă asigur că pe viitor vom mai organiza astfel de activități.

Lucian Micu

Nu știu vouă cum vi se pare, dar pare ușor ipocrit să te declari un susținător al activităților de acest gen și să fii primarul unui oraș aproape fără piste de biciclete și cu doar câteva parcări de biciclete. În Roman doar strada Primăverii are piste de biciclete, șoseaua reabilitată pe vremea primarului Leoreanu având trasate piste pe ambele părți. Partea proastă este că au uitat să înalțe gurile de scurgere la nivel, nu și pe cele din calea mașinilor.

Ca susținător al mersului cu bicleta, primarul Lucian Micu a amenjat o pistă dedicată în parc și mai promite că îndelung trâmbițata faleză de pe malul Moldovei va avea patru kilometri de pistă. Frumos, dar ce facem cu bicicliștii care dau la pedale zilnic nu doar în weekend? Și nu sunt puțini cei care folosesc bicicleta, și par a fi din ce în ce mai mulți. Dacă până de curând bicicleta părea mijlocul de transport al săracului, într-un oraș adesea sufocat de mașini mulți romașcani au început să vadă avantajele mersului pe două roți. Ce face primarul orașului pentru ei?

Necazul cel mai mare al municipiului Roman este că în momentul în care a fost construit nu s-a previzionat un astfel de volum de trafic și un număr atât de mare de mașini pe raza municipiului. Să știți că eu am fost săptămâna trecută la Sibiu și am văzut piste de biciclete făcute dar oarecum forțat, eu nu am văzut nici un biciclist care să meargă pe acolo, sunt într-o zonă cu trafic intens și care reprezintă un real pericol pentru bicicliști. Dacă vrem să facem piste de biciclete doar de dragul de a le marca pe asfalt eu nu sunt adeptul acestei idei, trebuie să facem o gândire foarte clară și dacă ne vom dori cu adevărat acest lucru va trebui ca multe străzi din Roman să devină străzi cu sens unic în ideea de a crea și aceste zone suplimentare pentru piste de biciclete în condiții de siguranță.

Lucian Micu

Necazul e că prima atestare documentare a Romanului este este Uricul din 30 martie 1392, deci presupunem logic că orașul „a fost construit” ceva mai devreme și e clar că strămoșii noștri nu aveau cum să previzioneze un așa număr mare de mașini.

Dar orașele se transformă de-a lungului timpului. De exemplu așa arăta Amsterdam, strada Damrak, în anii 60.

Amsterdam Damrak street 60sȘi așa arata Amsterdam, strada Damrak, în 2017

Amsterdam Damrak street 2017De altfel Lucian Micu a vizitat amsterdam și la venire a împărtășit presei cât de impresionat a fost de sistemul de piste de biciclete de acolo. Da, întradevăr, trebuie o „gândire clară” pentru a transforma orașul într-unul mai prietenos cu oamenii, mai sănătos. Și pentru asta nu trebuie să ne fie frică de sensurile unice: sunt orașe, cum e Brașov, care au trasformat bulevarde cu patru benzi în sensuri unice și, chiar dacă uneori ocolești un pic, la destinație ajungi mai repede datorită unui trafic mai fluid.

În curând vom avea primele stații de încărcare pentru mașini electrice, avem și prima mașină full electric înmatriculată în oraș, sunt pași mărunți, prea mărunți pentru vremurile astea, către un oraș sănătos. Un pic de curaj nu ar strica.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.