Serbare în an centenar la Colegiul Tehnic „Miron Costin”

de | 25/10/2018 | Educație, Local

În ziua de 24.10.2018, în sala de festivități a Colegiului Tehnic „Miron Costin”, elevii clasei a X-a A, coordonați de prof. diriginte Luminița Bîtîcă, au desfășurat activitatea „Patrimoniul cultural și religios al României”, activitate inclusă în Agenda Centenar a școlii. Cu această ocazie a fost marcată și Ziua Armatei Române.

La activitate au fost invitați și elevii de la Colegiul Național „Roman Vodă” și anume Toma Victor și Bolea Matei ce fac parte din cadrul trupei THE PART TIMERS. Pentru buna desfășurare a activității și-au adus aportul profesorii din catedra de „Turism” și anume prof. Georgeta Gagniuc, prof. Andreea Doroftei și prof. Oana Banu.

Au fost realizat planșe cu patrimoniul cultural și patrimoniul religios al României precum și personalități importante din armata română. Elevii au deschis activitatea cu o scurtă prezentare a procesului prin care s-a realizat Marea Unire, precizând că Școala, Biserica și Armata sunt elementele de bază ale existenței și trăiniciei României întregite. La final elevii au prezentat un scurt program artistic dedicat acestei sărbători.

Activitatea a fost susținută de dir. prof. Ana-Maria Zăloagă, dir. prof. Cristinica Sava, prof. Mihaela Rusu, prof. Mariana Cristea, prof. Artemiza Dascălu, prof. Mihaela Adomniței, prof. Mihaela Ciobanu și un număr de 130 elevi de la clasele a IX-a și a X-a.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.