Cifre oficiale: mii de metri cubi de lemn dispar anual ilegal din pădurile județului

de | 15/11/2018 | Județean, Social

Peste 2.000.000 de metri cubi de masă lemnoasă au fost tăiați ilegal din pădurile din România din 2012 până în prezent, se arată într-o statistică oficială a Ministerului Apelor și Pădurilor. Conform documentului, cei mai mulți arbori au fost doborâți ilegal în zona de acțiune a Gărzii Forestiere Cluj ( peste 1.000.000 de metri cubi); în zona de acțiune a gărzii Forestiere Suceava au fost tăiați ilegal peste 210.000 de metri cubi de lemn. În județul Neamț s-au tăiat ilegal 44.632 de metri cubi de lemn, adică peste 2% din arborii tăiați ilegal în toată țara din 2012 și până acum.

Ministerul Apelor și Pădurilor a făcut publice aceste cifre la solicitarea deputatului romașcan Viorel Stan. Parlamentarul a întocmit interpelarea cu privire la situația lemnului tăiat ilegal în țară și în județul Neamț pornind de la semnalele de alarmă trase de ONG-uri precum Greenpeace.

Autoritățile au început să piardă lupta cu interesele marilor operatori în domeniu, astfel încât au emis avize de genul celor în care se precizează că tăierea a 1.000.000 de arbori într-un an reprezintă impact zero asupra mediului. (…) Aș putea susține fără niciun echivoc faptul că tăierile ilegale de păduri reprezintă un pericol la adresa securității naționale. Județul Neamț ocupă unul din primele cinci locuri la capitolul defrișări ilegale ceea ce, pentru județul pe care îl reprezint, constituie o mare problemă de mediu.”

extras din interpelarea deputatului Viorel Stan

Parlamentarul a întrebat și care au fost rezultatele folosirii Radarului Pădurii. Patru gărzi forestiere din cele opt din țară nu țin o evidență a lemnului tăiat ilegal și confiscat ca urmare a implementării programului Radarul Pădurii. În ceea ce privește județul Neamț, 34.877 de metri cubi de masă lemnoasă au fost confiscați din 2012 până acum, iar 79 de sesizări sau dosare penale au ca obiect tăierile ilegale de arbori.

Ce măsuri promite Ministerul: că va intensifica acțiunile de control în comun cu alte instituții, precum Poliția și Jandarmeria și că, împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), lucrează la „reproiectarea și testarea întregului sistem informatic SUMAL, implicit la funcționarea deplină a platformei www.inspectorulpadurii.ro.

De precizat că, într-un singur an (2017), au intrat 909.400 de metri cubi de masă lemnoasă și au fost procesați 801.959 metri cubi de lemn într-o singură companie (SC Holzindustrie Scheweighofer SRL), aceste operațiuni fiind legale.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.