Salutul este o formă elementară de acţiune interumană, un pas important spre realizarea înţelegerii între oamenii de rase, naţionalităţi sau religii diferite. Astăzi este Ziua mondială a salutului, marcată în fiecare an la 21 noiembrie.

Inițiativa de a dedica o zi salutului le aparține fraților Brian şi Michael McCormack și a primit susținerea unor personalităţi publice, lideri religioşi, laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace şi de 180 de ţări. A fost sărbătorită pentru prima dată în contextul conflictului, din octombrie 1973, dintre Egipt şi Israel, ca o formă de protest nonviolent la adresa războiului.

Primele forme de salut, atestate istoric, fac referire la formele de supunere şi datează din vremea primelor dinastii chineze, când oamenii de rând îşi acopereau ochii cu palma pentru a nu fi orbiţi de lumina emanată de strălucitul împărat, această formă de salut devenind în timp salut militar cunoscut astăzi. În vremea romanilor, salutul „Ave Cezar!” era însoţit şi de strângerea antebraţelor, ca semn de încredere, întrucât braţul neînarmat simboliza pacea şi prietenia. În epoca cavalerilor, domniţele erau salutate cu reverenţe adânci şi sărutul mâinii înmănuşate. În prezent, cea mai utilizată formă de salut este strânsul mâinii, dar în unele culturi se folosește îmbrăţişatul, sărutul, lipirea frunților, înclinarea trunchiului sau chiar scosul limbii.

Exemple:

• japonezii se înclină;
• britanicii spun doar „bună ziua” şi îşi dau mâna;
• tibetanii scot limba atnci când se întâlnesc cu cineva pentru prima dată;
• francezii își dau mâna dar mai obișnuiesc să se sărute pe ambii obraji;
• în Botswana oamenii îşi ating palmele uşor, dar nu le strâng;
• în Cambodgia, se lipesc palmele, ţinându-le apropiate de piept;
• în nordul Mozambicului, oamenii bat de trei ori din palme înainte de a rosti cuvântul pentru salut;
• în Australia, la prima întâlnire nu e politicos să îmbrăţişezi sau să săruţi şi nici să vorbeşti despre chestiuni personale.

Cel mai popular cuvânt de salut în lume este „Hello”, dar deaorece în lume sunt vorbite peste 6.500 de limbi, oamenii se mai salută și cu „Konnichi wa” (japoneză), „Jambo” (swahili), „Ni hao” (chineză), „Bonjour” (franceză), „Ciao” (italiană), „Ahoj” (cehă), „Hej” (daneză), „Şalom” (ebraică), „Saluton” (esperanto), „Hallo” (germană), „Olá” (portugheză), „Zdravstvuitie” (rusă), „Al Salaam a alaykum” (arabă), „Merhaba” (turcă).

Și în România, forma de salut diferă în funcţie de zona geografică: bucureştenii se salută cu „Bună!”, ardelenii spun „Servus!”, în Cluj, Sibiu, Banat se foloseşte „Ciau!” sau „Ceau!”.

Codul bunelor maniere precizează că dacă intrăm într-o încăpere salutăm primii, iar ceilalţi trebuie să ne răspundă. Dacă întâlnim pe cineva cunoscut, aflat într-un grup, îi salutăm pe toţi, iar aceştia trebuie să salute la rândul lor. În orice împrejurare, un bărbat salută întotdeauna primul o femeie, iar o femeie mai tânără salută întotdeauna prima o femeie mai în vârstă. Este politicos să răspundem oricărui salut, iar strânsul mâinii, la bărbaţi, să se efectueze scurt şi ferm.