De astăzi, 26 noiembrie 2018, a devenit activă aplicația mobilă prin care romașcanii pot face sesizări administrației locale, indiferent dacă e vorba de o groapă în asfalt, un coș de gunoi lipsă sau o parcare ilegală. Aplicația se numește „pentru Roman” și are atât variantă Android cât și iOS. Pentru Android aplicația poate fi descărcată de aici, pentru iOS aplicația poate fi descărcată de aici.
Aplicația este dezvoltată de o firmă specializată în domeniu, care a oferit servicii similare și altor localități și plata se face în 12 rate lunare a câte 6.000 de lei, în cost fiind inclusă și soluția cloud de găzduire.
Sesizările sunt simplu de făcut din aplicație și permit adăugarea de fotografii. Fiecare sesizare făcută va ajunge la departamentul corespunzător categoriei în care a fost introdusă sesizarea. La finalul primei zile de după lansare, pe harta erau peste 20 de sesizări, două dintre ele erau introduse la categoria „Situații de urgență” cu locația la stadionul Moldova și descrierea „Echipă seniori de fotbal”, stadiul fiind „în lucru”.
Alta reclama că „în spatele străzii Stejarilor nu e asfaltat de 23 de ani”. Altcineva reclama că „în fața autogării Roman este un iaz”. Mai ineteresant e că cineva a reclamat la ora 14:26 că „semaforul de la Guliver spre Casa de Cuktură este defect” iar de la primărie i se răspunde „colegii noștri au fost în teren și nu au constat nici o defecțiune”. Semaforul cu pricina e defect de mai bine de o săptămână, în seara asta tot defect era doar că angajații primăriei trebuie să-l caute mai bine.
Aplicația mai are și o secțiune intitulată „Buletin de știri”, urmând ca aceasta să fie populată cu informații de interes public și eventuale alerte ce țin de restricționarea traficului din cauza unor lucrări, de avertizările meteorologilor sau de orice alt lucru ce ține de siguranța cetățenilor. tot din aplicație puteți apela rapid dispeceratul Poliției Locale, la numărul gratuit 0233.984.
0 Comentarii