Romașcanii, invitați la cel mai vizionat film românesc al ultimilor 25 de ani

de | 27/11/2018 | Cultură, Local

Romașcanii au ocazia de a vedea filmul românesc cu cel mai bun debut din ultimii 25 ani. Moromeții 2 este regizat de Stere Gulea și produs de Oana și Tudor Giurgiu, iar din distribuție fac parte nume consacrate din cinematografie, cum ar fi Horațiu Mălăele (Ilie Moromete) sau Dana Dogaru (Catrina, soția lui Moromete), dar și talente mai tinere, precum Iosif Paștina (fiul lui Ilie Moromete).

La Roman, în sala mare a Primăriei (Sala Manolescu Strunga, cea de la parterul clădirii), vor avea loc joi, 29 noiembrie, trei proiecții: începâncd cu ora 14.00, începând cu ora 16.30 și începând cu ora 19.00.

Prețul unui bilet este de doar 10 lei, iar achiziționarea acestora se face de la Primărie, de la biroul de Evenimente – aflat la etajul întâi.

Filmul Moromeții 2 a fost lansat oficial în cinematografe pe 16 noiembrie. În prima săptămână de proiecții, filmul a fost văzut de peste 120.000 de spectatori.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.