Fosta grădiniță de lângă Școala 3 ar putea deveni centru pentru persoane cu handicap

de | 29/11/2018 | Administrație, Local, Social

Consilierii județeni au aprobat, în cea mai recentă ședință a legislativului județean, efectuarea unui studiu pentru ca fosta  Grădiniță nr.11, aflată proprietatea Consiliului Județean Neamț, să fie transformată în Centru Zonal pentru Persoane Aflăte în  Dificultate.

Conform proiectului adoptat de aleșii județului, imobilul situat în strada Cuza-Vodă, nr. 84, a fost construit în perioada 1924 – 1925. Până în prezent, acesta nu a beneficiat de renovări majore, dar în luna iunie 2018, o parte a clădirii a fost afectată de un incendiu izbucnit la o clădire alăturată. Pentru ca aici să poată funcționa Centrul Zonal pentru Persoane Aflate în Dificultate sunt necesare lucrări de reabilitare.

În viziunea CJ Neamț, la parter vor fi amenajate cinci birouri (primiri documente, medic, asistent social, psiholog, șef centru), o sală de așteptare, două grupuri sanitare și holuri, iar la etaj se vor amenaja spații administrative. Pentru efectuarea studiilor legate de reabilitarea acestei clădiri și transformarea în Centru Zonal pentru Persoane Aflate în Dificultate, CJ Neamț a alocat 21.000 de lei.

Din documentul instituției județene reiese că persoane aflate în dificultate înseamnă persoane cu dizabilități sau aparținătorii acestora. În Roman și în comunele limitrofe figurează 4.447 de persoane cu dizabilități și aparținătorii acestor persoane.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca