Lege: doar „â” în numele localităților. Câte situații sunt în Neamț

de | 04/12/2018 | Național, Social

Denumiri de localități precum Bâra, Gâdinți sau Târgu Neamț nu mai pun, de-acum, probleme cu privire la modul în care sunt scrise, cu „î” sau cu „â”. O lege prin care se stabilește clar că numele tuturor localităților din românia se vor scrie doar cu „â” a fost promulgată de președintele Iohannis.

Pentru reprezentanții primăriilor de localități care se află în această situație urmează o perioadă de adaptare a tuturor înscrisurilor oficiale. Pentru cetățeni, însă, lucrurile vor fi mai simple.

„Înscrierea noii denumiri a unității administrativ-teritoriale în actele de identitate, pașapoarte și permise de conducere se va realiza odată cu eliberarea acestora la expirarea termenului de valabilitate.” – se arată în textul de lege

Dar, dacă cetățenii doresc, aceste modificări se pot face și înainte ca documentele să ajungă la termenul de expirare.

Comunele din județul Neamț care conțin litera î/â în nume: Bâra, Bârgăuani, Cândești, Gâdinți, Gârcina, Pâncești, Pângărați, Români, Târgu Neamț, Vânători-Neamț, Dacă unele deja au denumirea cu litera „â”, pentru alte unități administrativ-teritoriale urmează efectuarea modificării precizate de legea recent promulgată. Pe de altă parte, sunt și sate care au denumiri cu „î” și a căror denumire va trebui, de asemenea, modificată.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.