Mai mulți angajați ai Primăriei Roman, în frunte cu primarul Lucian Micu și viceprimarul Roxana Iorga – în total, 30 de persoane – au mers marți, 4 decembrie, la Primăria municipiului Oradea pentru a învăța cum să pună eficient în aplicare proiectul „Creșterea capacității administrative a Municipiului Roman prin reproiectarea SMC și introducerea CAF”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Una dintre activitățile acestui proiect vizează un schimb de experiență cu o autoritate publică care a implementat sisteme de management al calității. Alegerea Primăriei Oradea este o decizie bună având în vedere modul în care s-a dezvoltat până acum acest municipiu printr-o administrație eficientă, atragerea fondurilor europene, implementarea unor proiecte de tip „smart city” sau reabilitarea clădirilor din centrul istoric.
Vizitatorii au fost primiți în Sala Mare a Primăriei de primarul Ilie Bolojan și viceprimarii Florin Birta și Mircea Mălan. La întâlnire au fost prezenți conducătorii direcțiilor Primăriei Oradea și directoarea Agenției de Dezvoltare Locală Oradea.
Oaspeții au avut ocazia să discute chestiuni concrete legate de proiect, dar și de alte aspecte administrative și au vizitat Centrul pentru Relații cu Publicul din cadrul Primăriei Oradea, Turnul Primăriei și Cetatea Oradea.
0 Comentarii