România Educată: care sunt cele două scenarii propuse pentru un sistem educațional performant

de | 05/12/2018 | Educație, Național

Președintele României a lansat astăzi „România Educată”, de fapt a treia fază a unui proiect început de Administrația Prezidențială în 2016 și care, până acum, a constat în dezbateri publice privind educația din România. În această fază sunt prezentate concluziile dezbaterilor și se propun mai multe scenarii de modernizare a sistemului educațional.

Raportul oficial publicat de administrația prezidențială este format din 3 documente, pe care le puteți descărca de mai jos:

Părinții, elevii, profesorii și orice cetățean ce are o părere pertinentă despre cum ar trebui să evolueze sistemul educațional, o poate face completând formularul de aici.

În cadrul proiectului sunt propuse două scenarii pentru structura sistemului educațional, modificările vizând toate ciclurile de învățământ:

Educație timpurie

Cele două scenarii au un concept similar de educație timpurie axată pe dezvoltarea de competențe specifice vârstei. Se introduce portofoliul educațional (păstrat pentru toate ciclurile).

Educația timpurie este realizată de personal educațional cu studii terțiare, include servicii medicale și de triere bine organizate (de exemplu, vaccinarea obligatorie a copiilor este verificată), precum și servicii psihologice, de logopedie și educație parentală.

Care este profilul elevului la finalul ciclului:

  • să se joace cu copiii, să se împrietenească cu alți copii, să dezvolte relații funcționale cu aceștia, dar și cu adulții cu care interacționează (părinți, profesori etc.);
  • să mănânce și să se îmbrace singur, să își aranjeze lucrurile și să facă ordine în camera lui;
  • să înțeleagă natura și mediul înconjurător;
  • să facă adunări și scăderi simple;
  • să folosească cuvinte de bază în limba engleză sau într-o altă limbă de circulație internațională și să vorbească corect limba română;
  • să urmeze exemplul adulților din viața ei;
  • să aleagă între diverse opțiuni/variante de învățare, joacă, interacțiune și să se adap-teze la cerințele societății, să folosească tehnologia;
  • să fie un partener de discuție, alături de părinți și grădiniță, în chestiunile care o privesc;
  • să înțeleagă ce îndatoriri are în familie și la grădiniță;
  • să fie tolerantă, să îi pese de colegii ei, de animale și de natură;
  • să înțeleagă într-o mare măsură valoarea banilor;
  • să facă diferența între adevăr și falsitate, între realitate și fantasme.

Învățământ primar și gimnaziu

Scenariul 1: Ciclurile primare și gimnaziale sunt de câte patru ani, alături de anul pregătitor. Evaluarea finală se face în baza unui examen, a mediei la clasă și a mediei tezelor unice standardizate.
Scenariul 2: Durata educației primare este de șase ani, cea a educației secundare inferioare, adică gimnaziu, de trei ani.
În educația primară nu se acordă note sau calificative. Se păstrează portofoliul educațional.Tranziția se face prin intermediul unei testări standardizate, al recomandării unui consilier și al unui interviu sau al unor probe specifice învățământului tehnologic și profesional.

Care este profilul elevului la finalul ciclului:

  • să lucreze individual și în echipă pentru a atinge un obiectiv dat;
  • să ia deciziile potrivite pentru sănătatea sa, inclusiv cu privire la alimentație;
  • să interacționeze cu alte persoane de vârsta ei sau de vârste apropiate, precum și cu adulții cu care intră în contact;
  • să înțeleagă modul în care funcționează comunitatea locală, națională și europeană și principiile guvernanței;
  • să citească și să înțeleagă texte relativ complexe, fără probleme majore;
  • să socotească şi să rezolve probleme de matematică;
  • să rezolve probleme cu care se confruntă la școală, în familie, în timpul liber;
  • să ia decizii cu privire la propriul parcurs de învățare;
  • să identifice legăturile dintre curriculumul școlar și viața reală și să transfere cunoștințele și competențele deprinse în/la școală în viața de zi cu zi;
  • să dobândească cunoștințe de securitate cibernetică adaptate vârstei;
  • să exceleze în domeniile în care are abilități sau talente deosebite/spre care simte o atracție;
  • să poată utiliza tehnologia informației la un nivel adecvat vârstei.

Învățământ secundar superior (liceu)

Scenariul 1: Durata învățământului secundar superior este de patru ani. Absolvenții clasei a XI-a, ruta profesională, finalizează un program de pregătire adițională pentru a putea susține Bacalaureatul teoretic.
Există două tipuri de Bacalaureat – teoretic și aplicat. Bacalaureatul aplicat permite accesul pe o rută de învățământ terțiar profesional.
Scenariul 2: Durata învățământului secundar superior este de trei ani, indiferent de forma de învățământ aleasă (teoretică, profesională, vocațională).
Educația profesională are o pondere practică de 50%.
Testul de finalizare a studiilor este standardizat și transdisciplinar, dar cu accent pe conținutul profilului. Elevii pot alege trei probe, în funcție de opțiunile lor de studii universitare.
Se recunoaște și bacalaureatul internațional.

Care este profilul elevului la finalul ciclului:

  • să lucreze individual sau în echipă pentru a atinge obiective complexe în domeniile de activitate care le sunt familiare;
  • să ia deciziile potrivite pentru sănătatea lor, inclusiv cu privire la alimentație și la viața sexuală;
  • să interacționeze cu alte persoane, de toate vârstele, inclusiv într-un context profesional;
  • să se implice în viața comunității, inclusiv în activitatea unor asociații civice și în anumite demersuri politice;
  • să citească și să înțeleagă texte complexe, fără probleme majore, și să apeleze la ajutor atunci când întâmpină probleme;
  • să ia decizii cu privire la propriul parcurs ul- terior de învățare și cu privire la carieră;
  • să identifice legăturile dintre curriculumul școlar și viața reală și să transfere cunoștințele și competențele deprinse în/la școală, în viața de zi cu zi;
  • să poată funcționa într-un colectiv, în cazul angajării;
  • să poată gestiona o afacere de mică anvergură;
  • să dobândească cunoștințe de securitate cibernetică adaptate vârstei.

Învățământ superior

Scenariul 1: Există o rută de licență profesională compusă din educația oferită în colegiile universitare și un an de educație suplimentară folosit pentru susținerea licenței.
Scenariul 2: Ciclurile de licență, masterat și doctorat pot fi accesate de către toți absolvenții examenului de finalizare a studiilor secundare, indiferent de ruta urmată.

Care este profilul tânărului la finalul ciclului:

  • capacitatea de a lucra în echipă pentru îndeplinirea de sarcini complexe;
  • capacitatea de a înțelege, a analiza sau a formula texte complexe, inclusiv cu caracter științific, juridic sau economic;
  • capacitatea de a analiza un item folosind surse complexe și metode de cercetare de bază, dacă a finalizat o licență/dizertație teoretică;
  • capacitatea de inovare la locul de muncă;
  • capacitatea de a se integra pe piața muncii în sectorul de studii finalizat/în sectorul dorit, dar și de a se adapta la schimbările ulterioare;
  • capacitatea de a înțelege diverse aspecte complexe ale societății, precum viața politică, cea economică, sistemul juridic, in- vestițiile în acțiuni sau derivate etc.;
  • capacitatea de a discerne adevărul de sursele nedocumentate sau false de informație;
  • capacitatea de a respecta principiile eticii cercetării și regulile de citare a surselor;
  • capacitatea de a lucra conform standardelor profesionale, având un comportament etic pe parcursul activității sale;
  • dorința și capacitatea de dezvoltare perso- nală și profesională continuă.

Alte idei principale ale raportului:

  • salarizarea profesorilor în funcție de performanță, măsurată în promovabilitate și rata de angajare a tinerilor absolvenți;
  • în predarea la clasă, cadrele didactice vor beneficia de ajutorul unor specialiști (consilieri, psihologi, profesori de sprijin, logopezi etc.) și au acces la programe de formare continuă;
  • cadrele didactice cu performanțe deosebite sunt stimulate;
  • cadrele didactice cu carențe în activitate sunt ajutate și trec printr-o etapă intermediară de sprijin didactic pentru ca, ulterior, să fie identificate, dacă este cazul, soluții individuale, onorabile, de reorientare profesională sau ieșire din sistem”;
  • rețeleua de creșe de stat trebuie extinsă semnificativ până în anul 2030, statul trebuie să încurajeze dezvoltarea de creșe/centre de zi în cadrul marilor angajatori, centre care să ofere inclusiv servicii de educație ante-preșcolară cu program prelungit;
  • vaccinarea obligatorie a copiilor;
  • la gimnaziu se reintroduc tezele unice naționale;
  • școlile cu diferențe semnificative între notarea curentă la clasă și rezultatele lucrărilor scrise semestriale vor intra sub monitorizare.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.