Dacă ați călcat prea tare pedala de accelerație și sunteți oprit de polițiști nemțeni, mai bine plătiți amenda decât să vă gândiți la alte variante. Într-o singură lună, ca urmare a cercetărilor efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, procurorii de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț au întocmit șapte rechizitorii, prin care au dispus trimiterea în judecată a unui număr total de 24 de persoane cercetate pentru infracțiuni de corupție.
Bilanțul se referă la luna noiembrie, iar în 18 cazuri este vorba despre persoane care au fost trimise în judecată pentru infracțiunea de dare de mită, șoferi care au vrut să scape fără amenzi și fără puncte la permisul auto. Toți cei 18 inculpați au fost dați pe mâna anchetorilor de același polițist din cadrul Biroului Rutier Bicaz.
Faptele au avut loc pe parcursul acestui an, iar șoferii care au fost opriți au încălcat mai ales regulile de respectare a vitezei. Conducătorii auto au vrut să „îl calmeze” pe polițist și pe colegii lui cu sume de 100 – 150 lei. Unul dintre „ghinioniști” este șofer de microbuz transport persoane. Pe raza localității Neagra din comuna Tașca, șoferul depăşise viteza maximă admisă în localitate. Polițiștii l-au oprit să îl amendeze pentru depăşirea vitezei legale şi neinformarea pasagerilor cu privire la utilizarea centurii de siguranţă, iar conducătorul auto a promis, în mod repetat, diverse sume de bani pentru a-l determina pe polițist să nu dispună măsurile ce se impun, iar în cele din urmă i-a oferit suma de 150 de lei.
De precizat că, în urmă cu doi ani, imaginea Poliției Rutiere Neamț a avut foarte mult de suferit după ce 13 poliiști rutieri din Piatra-Neamț au fost reținuți pentru luare de mită în mod repetat, fiind vorba despre peste 100 de cazuri pentru care procurorii îi acuzau pe polițiști. O parte dintre polițiștii reținuți atunci au primit condamnări definitive cu suspendare, ca urmare a recunoașterii vinovăției în fața instanței.
0 Comentarii