A treia ediție a Târgului de Crăciun la Neamț se va deschide vineri, 7 decembrie, la Curtea Domnească din Piatra-Neamț, cu un concert Lou Bega. Târgul este organizat de către Consiliul Judeţean Neamţ, prin Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
Vineri, primii care vor urca pe scena Târgului, la ora 18:00, vor fi copiii de la clasa de muzică uşoară a Şcolii Populare de Artă, va urma trupa autohtonă „Los Anonimos”, iar la final va concerta starul de origine germană Lou Bega, cunoscut mai ales pentru hitul „Mambo No. 5”, melodie care a ocupat locul întâi în numeroase topuri naționale din anul 1999, în România fiind clasată pe locul trei la finalul aceluiaș an.
Pe parcursul evenimentului Târgul de Crăciun la Neamț vor evolua mai mulți artiști locali și naționali, printre care Roxana Nemeș, Selfie, Heaven, Ionică Moroșanu, Adi Beznă, Oana Radu, Claudia Pavăl, Hevito, Alessia, Dya etc. Cu excepţia serii din data de 28 decembrie, spectacolele vor începe la ora 18:00.
Târgul de Crăciun de anul acesta se va încheia pe 5 ianuarie 2019.
0 Comentarii