Podul de peste Moldova reparat … cu sârmă (galerie foto)

de | 09/12/2018 | Administrație, Local

Podul peste râul Moldova, de la intrarea în Roman dinspre Horia, pare să nu prezinte o prea mare importanță pentru Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR): în primăvară au vopsit una dintre balustrade peste stratul de rugină și  după ce toată vara a stat plin de găuri în carosabil, în toamnă l-au peticit. Și cam atât.

Într-o zi de marți, 27 noiembrie 2018, două mașini nu au încăput pe pod, una dintre ele căutându-și calea prin balustrada care separă carosabilul de trotuar. Din fericire nici un pieton nu circula pe acolo în acel moment, singura care a avut de suferit este balustrada. Detalii despre accident puteți vedea în materialul video realizat de Roman TV.

Imediat la fața locului s-a prezentat o echipă de intervenție care a reparat balustrada suferindă în stil pur românesc: au legat-o cu sârmă.

V-ați putea gândi că orice sârma e doar o soluție provizorie, dar nu e așa: sârma pare unul din materialele de bază în reparații pentru că am descoperit că balustrada de pe podul peste Moldova a mai fost reparată astfel.

Rolul acelei balustrade este unul de siguranță, acela de a nu permite unei mașini să pătrundă pe trotuar. Teoretic. Practic, balustrada nici măcar nu e prinsă în toate șuruburile (unele nici nu mai au piuliță) și e atât de ruginită și ruptă încât este mai degrabă un peridol decât o pavăză pentru pietoni. 

Și dacă ținem cont de găurile din asfalt, de cât este de denivelată calea de rulare și de faptul că rosturile de ditalare au devenit niște șanțuri ce traversează podul, șansele unor accidente grave cresc considerabil.

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.