presshub.ro: Depozitul ecologic de la Roșiești – Vaslui, o posibilă rezolvare pentru criza gunoiului din sudul Moldovei

de | 15/01/2019 | Bani Europeni

Județul Vaslui dispune de unul dintre cele mai mari depozite ecologice din sud-estul României: groapa de la Roșiești. Amplasată între Vaslui și Bârlad și deschisă în iulie 2018, după patru ani și trei licitații pentru concesionarea depozitului, groapa a fost ținta a numeroase contestații formulate de firmele ofertante. Beneficiind de o finanțare de aproape 40 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile, depozitul de la Roșiești ar urma să primească și deșeurile din județul Galați. Autoritățile locale spun că sunt deschise și către alte solicitări, cum ar fi cea venită din Vrancea, unde nu există astfel de facilități.Contractul de finanțare pentru depozitul ecologic de deșeuri de la Roșiești a fost semnat în 2011, iar lucrările s-au finalizat în 2015.Valoarea proiectului: circa 40 milioane de euro.Depozitul are o celulă de depozitare în care încap 1,3 milioane tone de deșeuri, o stație de sortare și stații de…

Citește tot articolul!

pentru disclaimerArticol realizat pentru PressHub.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.