Leoreanu și Cozmanciuc vor amenda proiectul de buget pentru finanțarea autostrăzii A8

de | 03/02/2019 | Administrație, Național, Politică

Cei doi deputați nemțeni ai Partidului Național Liberal, Laurențiu Leoreanu și Mugur Cozmanciuc, critică Guvernul pentru bugetul din acest an și cer ca proiectul privind construcția autostrăzii Iași – Târgu Mureș să primească finanțare.

Cei doi parlamentari amintesc despre legea care a fost votată la sfârșitul anului trecut, inclusiv de parlamentari ai coaliției de guvernare.

Parlamentul României, instituție pe care chiar cei de la PSD o reclamă ca fiind autoritatea supre​​mă în stat, a votat o lege prin care obligă executivul să investească în construcția Autostrăzii Unirii. Vorbim aici despre o LEGE! Doar că, pentru cei din Guvernul PSD-ALDE, legea este un element opțional, ignorabil și dau dovadă de un adevărat dispreț față de instituțiile statului, față de votul și dorințele cetățenilor, dar mai ales față de destinele a milioane de oameni a căror viitor depinde de această investiție. SOMEZ Guvernul PSD să aloce fonduri pentru realizarea acestui obiectiv, respectând astfel legea , autoritatea Parlamentului României și dorința manifestată a cetățenilor din zona Moldovei și nu numai! Alături de colegii mei parlamentari din PNL vom lupta până la capăt, atât pentru RESPECTAREA LEGII, cât și pentru apărarea, ba chiar pot spune SALVAREA investițiilor la nivel local și implicit pentru bunăstarea cetățenilor azi și mâine!”

Laurențiu Leoreanu, deputat PNL

Președintele PNL Neamț, deputatul Cozmanciuc, a făcut și un calcul: cu banii alocați anul acesta pentru autostradă s-ar putea construi… 200 de metri de șosea rapidă.

„REVOLTĂTOR! Asta este o dovadă irefutabilă că nu țin cont de nimic, nu țin cont de lege, nu țin cont de votul parlamentarilor, de dorința cetățenilor, de toate argumentele prezentate care arată cât de necesar este acest proiect pentru zona Moldovei! Să le fie rușine!  Voi depune un amendament la proiectul de buget! Alături de colegii mei ne vom lupta în Parlament pentru Autostrada Moldovei, pentru șansele Moldovei de a evolua, de a ne ține tinerii în țară! Cu PSD aflat la guvernare autostrada Unirii va fi gata peste 1600 de ani. Pentru autostrada Unirii anul acesta din bugetul de stat au fost alocati bani pentru doar 200  metri din totalul de 320 de kilometri. În acest ritm, Autostrada Unirii va ajunge din Târgu-Mureș la granița cu Republica Moldova nu mai devreme de anul 3619!”

deputat Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.